Vara de Edmondo De Amicis

Marco este penultimul mic erou cu care am făcut cu-noștință în anul acesta; ne mai rămâne numai unul pentru iunie, căci nu mai avem decât două examene lunare, două-zeci și șase de zile de boală, șase joi și cinci duminici. Se simte parcă și în aer ceva care ne vestește sfârșitul anului școlar.
Copacii din grădină, stufoși și înfloriți, umbresc frumos aparatele de gimnastică.
Elevii vin îmbrăcați în haine de vară.
Ce frumos este să privești la ieșirea din școală! Câtă schimbare de acum două luni!
Părul lăsat să crească până pe ceafă, a căzut sub foarfecile bărbie-rului, și capetele acum sunt toate tunse. Vezi: copii cu gâtul și genunchii goi; pălării de paie de diferite forme cu panglici lungi și lăsate pe spate; cămășuțe și gulere de toate culorile, copilași având pe ei câte ceva roșu sau albastru, o funduliță ori un ciucure, o cravată de culoare vie, agățată de mama lor, fie bogată, fie săracă, doritoare de a-și împodobi copilașul.
Mulți vin la școală și fără pălărie, parcă ar fi fugit de-acasă. Unii vin îmbrăcați cu costumul alb de gimnastică.
Un elev al profesoarei Delcati este roșu din cap până în picioare, ca un rac fiert. Alții poartă haine de marinar, dar cel mai frumos este Zidărașul, cu pălăria lui de paie, mare cât un coș de rufe; și murim de râs când ne face botul de iepure cu obrăjelul lui, care se pierde sub enorma lui pălărie.
Coretti a lepădat și el căciula de blană de pisică și a înlocuit-o cu o șapcă veche, de mătase cenușie, cum poartă călătorii.
Votini are un costum scoțian, foarte elegant, ca de obicei. Crossi vine descheiat la piept. Precossi se pierde într-o bluză albastră a tatălui său; iar lui Garoffi, nevoit să se despartă de mantaua lui cea mare, sub care își ascundea mărfurile, i se văd acum buzunarele încărcate cu tot felul de nimicuri; colțurile listelor de subscrieri pentru loteriile lui îi ies afară din buzunare.
Toți vin la școală cu câte ceva: cu evantaie făcute dintr-o jumătate de ziar, cu bastoane, cu praștii de dat în păsări, cu buruieni, arșice și altele. Mulți dintre cei mici aduc institu-toarelor buchețele de flori. Profesoarele sunt și ele îmbră-cate în haine deschise de vară, numai „măicuța călugăriță” e tot în negru; profesoara cu pană albastră la pălărie n-a scos-o și poartă mereu o fundă de panglică roz la gât, dar e cam mototolită de mânușițele elevilor săi, de acei drăculeți care o fac să râdă și să alerge.
A venit iarăși timpul cireșelor și al fluturilor, al muzicii de pe alee și al plimbărilor la țară. Mulți băieți dintr-a IV-a fug să se scalde în Pad.
Toți ne gândim la vacanță. În fiecare zi ieșim din școală mai nerăbdători și mai mulțumiți. Singurul lucru ce-mi sfâ-șie inima e că văd pe bietul Garrone cu haine negre și pe sărmana mea profesoară din clasa I, că slăbește din zi în zi și tușește din ce în ce mai rău.
Parcă e cocoșată de slabă ce e, și-mi dă ziua bună cu un surâs foarte trist.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns