Star Cluster de A. E. van Vogt

PROLOG.

Nava terestră trecu atât de discret pe lângă Gisser, soarele lipsit de planete, încât sistemul de alarmă al staţiunii meteorologice aflată pe meteorit nu avu timp să reacţioneze. Era deja vizibilă ca o dungă luminoasă pe ecranul de supraveghere, când o zări şi Watcher. Se părea că fusese dată alarma şi pe nava străină, întrucât punctul mişcător de lumină îşi încetinise înaintarea. Frâna evident, descriind o buclă largă. Se târa încet înapoi, era clar că încerca să localizeze micul obiect ce atinsese ecranele energetice.

Când apăru în câmpul de observare directă, nava se distingea nelămurit, imensă pe fondul strălucitor al îndepărtatului soare alb-gălbui. Era mult mai mare decât orice altceva văzut vreodată în Fifty Suns. Părea o adevărată imagine de infern, o navă venită din altă lume, un monstru dintr-un univers semi—mitic. Chiar dacă era un model nou, era uşor de recunoscut după descrierile din cărţile de istorie ca fiind o navă de război a Imperiului Pămâritului. Avertismentele istoriei erau înfiorătoare, referindu-se la ce s-ar putea întâmpla şi iată, sosise clipa când se întâmpla cu adevărat.

Îşi cunoştea datoria. Trebuia să transmită prin subspaţiul radio non direcţional către Fifty Suns un mesaj de avertizare pe care-l aşteptau cu toţii îngroziţi, de o viaţă-ntreagă şi mai trebuia să se asigure că nu va rămâne nici o urmă a existenţei staţiei. Nu a avut loc nici un incendiu. Odată cu dezagregarea motoarelor atomice suprasolicitate, masiva clădire, ce fusese o staţie meteorologică, se dezintegra pur şi simplu în elementele sale componente.

Watcher nu încercă să se salveze. Creierul său, cunoştinţele depozitate acolo nu trebuiau să se lase cercetate. Simţi doar un scurt, obositor spasm de durere în momentul în care energia eliberată îl transformă şi pe el în atomi.

Lady Gloria Laurr, Amiral, comandantul general al navei Star Cluster, nu se deranja să însoţească expediţia ce se îndreptă către meteorit. Urmări însă totul cu mare atenţie pe monitor. Din momentul în care razele-spion înfăţişaseră o figură omenească într-o staţie meteorologică,” O staţie meteorologică aici!” înţelese importanta deosebită a descoperirii. Mintea ei evalua instantaneu câteva posibilităţi.

O staţie meteorologică înseamnă călătorii interstelare. Fiinţe omeneşti înseamnă origine pământeană. îşi imagină cum s-ar fi putut întâmpla lucrurile: o expediţie în urmă cu multă vreme; trebuie să fi avut loc cu foarte mulţi ani în urmă întrucât aveau acum trafic interstelar, iar acest fapt indica o populaţie numeroasă, distribuită pe mai multe planete. Majestatea sa, gândi ea, va fi încântată.

Tot atât de încântată era şi Lady Gloria. Într-o izbucnire de generozitate, chemă compartimentul energetic.

— O acţiune promptă, căpitane Glone, spuse ea cu căldură, în vederea închiderii meteoritului într-o sferă de energic protectoare ar fi recomandabilă şi chiar răsplătită.

Bărbatul, a cărui imagine apăru pe monitor, se înclină.

— Vă mulţumesc, nobilă doamnă. Cred că am salvat componentele electronice şi atomice ale întregii staţii. Din păcate, ca urmare a interferenţei energiei atomice a staţiei însăşi, se pare că departamentul foto nu a avut tot atât succes în obţinerea unor imagini clare. Femeia zâmbi cu severitate.

— Omul va fi îndeajuns, iar aceasta este o matrice pentru care nu avem nevoie de imagini.

Întrerupse legătura, zâmbind în continuare şi-şi întoarse privirea din nou către meteorit. Observă strălucirea flămândă a absorbantelor de materie şi de energie. Se gândea la cele câteva furtuni marcate pe harta din staţia meteorologică. Le văzuse cu ajutorul razelor-spion, iar una dintre ele era într-adevăr foarte puternică. Nici chiar uriaşa sa navă nu putea îndrăzni să se deplaseze prea repede, atâta vreme cât localizarea acestor furtuni nu era certă.

Viziunea fugară construită de razele-spion, îi înfăţişă un tânăr foarte atrăgător. Foarte decis, curajos. Interesant pentru o lume necivilizată. Pentru început trebuia recondiţionat, bineînţeles şi apoi stors de informaţiile relevante. O greşeală, acum, putea avea drept consecinţă demararea unui îndelung şi istovitor proces de căutare. S-ar irosi şi zeci de ani pentru cercetarea unor zone înguste de numai câţiva ani-lumină, în care nava nu putea accelera şi nici să menţină o viteză prea mare, fără a deţine informaţii exacte despre starea vremii;

Oamenii ei părăseau Pământul. Cu o mişcare hotărâtă deconecta sistemul de comunicaţie, îşi regla aparatura şi, cu ajutorul teleportorului ajunse în camera de primire, aflată la o jumătate de milă de puntea principală.

Ofiţerul de serviciu îi ieşi în întâmpinare şi salută.

Era încruntat:

— Tocmai am primit imaginile de la departamentul fotografic. Pata de ceaţă energetică de deasupra hărţii este groaznică. Sunt de părere că ar trebui să reconstruim pentru început clădirea şi obiectele din interior şi să lăsăm omul la urmă.

Păru că simte dezaprobarea din atitudinea ei şi continuă repede:

— De altfel, individul e inferior matricii umane obişnuite. Reconstrucţia lui, deşi cumva mai dificilă, nu diferă prea mult de felul în care aţi venit de pe puntea principală în această cameră, cu ajutorul teleportorului. În ambele cazuri se realizează descompunerea în elemente, care apoi sunt recompuse la destinaţie, aidoma modelului original.

— Dar de ce să-l lăsăm la urmă? întrebă ea.

— Din motive tehnice, întrucât avem de-a face cu obiecte neînsufleţite de cea mai mare complexitate. Materia organizată, după cum ştiţi, e cu mult mai importantă decât un compus de hidrocarburi, format pe bază de legături slabe.

— Foarte bine.

Nu era însă chiar sigură că un om, un creier, informaţiile după care era trasată harta erau mai puţin importante decât harta însăşi. Nu s-ar fi putut reconstitui în acelaşi timp?… Dădu din cap hotărâtă.

— Poţi începe.

Privea construcţia ce începea să capete contur în interiorul imensului receptor. În final, obiectul alunecă uşor, purtat de aripile antigravitaţionale şi fu depus pe enorma podea metalică, în centrul camerei. Tehnicianul coborî din cabina sa de control dând mirat din cap. O conduse pe Lady Laurr şi încă o jumătate de duzină de curioşi în interiorul staţiei meteorologice proaspăt reconstituite, semnalând defectele întâlnite:

— Numai 27 de sori marcaţi pe hartă, spuse. E ridicol de puţin, chiar presupunând că aceşti oameni au organizat doar o mică porţiune a spaţiului. Şi pe deasupra, remarcaţi câte furtuni sunt indicate, destul de multe dincolo de zona sorilor reconstituiţi şi…

Se opri, privirea i se fixă pe podeaua întunecată din spatele unei maşini, la vreo şase metri distanţă.

Privirea femeii o urmări pe a lui. Văzu un bărbat prăbuşit, contorsionat:

— Credeam, făcu ea, încruntându-se, că omul trebuia să rămână ultimul.

Savantul îşi ceru scuze:

— Asistentul meu a înţeles probabil greşit… Femeia îl întrerupse:

— Nu contează, trimite-l imediat la compartimentul psihologic şi spune-l Locotenentului Neslor că voi sosi şi eu curând acolo.

— Imediat, nobilă doamnă.

— Aşteaptă! Transmite-l complimente seniorului meteorolog şi roagă-l să coboare aici, să examineze harta. Să-mi prezinte apoi concluziile sale.

Se răsuci către grupul din jurul ei, râzând din toată inima, lăsând să i se vadă dinţii albi uniformi:

— Slavă cerului, acţionăm în sfârşit după zece ani plicticoşi de supraveghere, îi vom găsi curând pe indivizii ăştia care se joacă cu noi de-a v-aţi ascunselea şi vom instala disciplina.

Emoţia ardea vâlvătaie în ea, ca o torţă vie.

Lui Watchcr i se păru ciudat că ştia dinainte de a se trezi că mai este încă în viaţă. Simţise apropierea stării de conştientă. Instictiv, tipic dellian, îşi începu exerciţiul de putrezire a muşchilor, nervilor şi creierului, în mijlocul acestui proces ritmic, mintea i se opri într-o revelaţie îngrozitoare.

Întoarcere către starea de conştientă? El!

În acest moment, când creierul său ameninţa să explodeze din cauza şocului, îşi aminti ce se întâmplase. Se ridică prudent. Se holbă la tânăra femeie ce stătea întinsă într-un şezlong lângă patul lui. Avea o faţă fină, ovală şi un aer distins, neobişnuit la o persoană atât de tânăra. Il studia cu ochi cenuşii, scânteietori. Sub privirea ei fixă, mintea bărbatului lucra foarte liniştită. Ideea îi veni în sfârşit: „Am fost refăcut, o simplă trezire… Ce altceva au reuşit… să afle?” Gândul se amplifică, gata să-l spargă cutia craniană: CE ALTCEVA?

Văzu că femeia îi zâmbea, un zâmbet uşor amuzat. Era ca un tonic. Se linişti şi mai mult când femeia începu să-l vorbească cu o voce argintie:

— Nu te speria. Doar atât, nu te speria. Cum te numeşti?

Watcher deschise gura, apoi o închise la loc, dând sever din cap. Avu impulsul pentru moment, să-l explice că răspunzând la o singură întrebare doar, ar sparge scutul inerţiei mentale delliene, având ca efect apoi dezvăluirea unor informaţii importante. Iar asta însemna un fel de înfrângere. Se abţinu şi mai dădu încă o dată din cap.

O văzu pe tânăra femeie încruntându-se:

— Nu-mi răspunzi la o întrebare aşa simplă? Sunt convinsă că numele tău nu face nici un rău.

Numele gândi Watcher, apoi planeta de unde vine, unde se află planeta respectivă faţă de steaua Gisser, ce ştia despre furtunile din zonă şi aşa mai departe, tot mai adânc. Nu exista cale de oprire. Cu fiecare zi câştigată, ţinând aceşti oameni departe de informaţiile la care râvneau, oferea locuitorilor din Fifty Suns un răgaz preţios pentru organizare împotriva celei mai mari maşinării ce a zburat vreodată în acest colţ de univers.

Gândurile i se târau. Femeia de lângă el se ridică în picioare privindu-l lung. Ochii-l deveniseră ca de oţel. Vocea căpătase o rezonanţă metalică:

— Oricine ai fi, află că te găseşti la bordul navei imperiale de război Star Cluster, Amiralul Laurr la dispoziţia dumitale. Şi mai află că dorinţa noastră nestrămutată este să ne indici o orbită pe care această navă va ajunge în siguranţă pe planeta voastră.

Şi continuă înfierbântată:

— Sunt convinsă că ştii deja că Pământul nu admite guvernări independente. Spaţiul este indivizibil. Universul nu trebuie să se umple de popoare suverane care se ceartă şi se războiesc între ele pentru putere. Aceasta este’ legea. Cei ce se ridică împotriva ei sunt proscrişi şi vor suporta pedeapsa ce li se cuvine. Ia aminte.

Fără a mai aştepta răspuns întoarse capul.

— Locotenent Neslor, spuse ea către peretele din faţa lui Watcher, ai făcut progrese?

O voce feminină îi răspunse:

— Da, nobilă doamnă. Mi-am format un punct de vedere, bazat pe studiile lui Muir-Greyson, referitoare la populaţiile coloniale care s-au născut prin ruperea lor din trunchiul principal al vieţii galactice. Nu există precedente în istorie pentru o izolare atât de îndelungată ca cea întâlnită în cazul de faţă. Îmi permit să afirm că au trecut deja de perioada statică şi au evoluat apoi într-o direcţie proprie. Oricum, cred că trebuie să începem cu metode simple deocamdată. Câteva răspunsuri forţate îi vor deschide creierul pentru următoarele presiuni; între timp, putem trage concluzii importante din viteza cu care-şi adaptează rezistenţa la testerul mental. Pot începe?

Femeia din şezlong încuviinţa. Din peretele din faţa lui Watcher ţâşni un fulger luminos. Bărbatul încercă să se ferească şi abia atunci îşi dădu seama că ceva îl ţintuia în pat. Nu era frânghie^ lanţ sau altceva vizibil. Era în schimb palpabil, ceva asemănător oţelului flexibil, înainte de a-şi termina gândul lumina îi sfredeli ochii pătrunzându-l direct în creier, vibrând furioasă, năucindu-l Din ea păreau să răzbată voci ce dansau şi cântau, îi vorbeau în minte voci care-l spuneau: „O întrebare atât de simplă-bineînţeles că voi răspunde…, desigur, desigur, – Numele meu e Gisser Watcher. M-am născut pe planeta Kaider III, din părinţi dellieni. Există şaptezeci de planete locuite, cincizeci de sori, o populaţie de treizeci bilioane de locuitori, patru sute de furtuni mai importante. Cea mai mare se află la latitudinea 473 Guvernul central se află pe măreaţa planetă Cassidor VII…”

Watcher se îngrozi când îşi dădu seama ce făcea îşi închise îndată mintea trădătoare cu un nod dellian, oprind valul devastator al dezvăluirilor. Ştia că nu va mai fi niciodată prins astfel în capcană, dar era deja prea târziu.

Femeia nu era tot atât de sigură. Ieşi din cameră şi reveni de îndată în încăperea în care Locotenentul Neslor, o femeie de vârstă mijlocie, îşi clasifica descoperirile pe role înregistratoare.

Când termină, se uită întrebător către el. Meteorologul dădu din cap cu gravitate:

— Mă tem, spuse, că nu-l chiar aşa de simplu. Punctele luminoase corespunzătoare sorilor capătă pe hartă din cauza distorsionării luminii dimensiunile unor boabe de mazăre, dar dacă le examinezi prin metroscop au doar câteva molecule în diametru. Dacă dimensiunile respective sunt proporţionale cu replicile lor din realitate…

Lady Laurr învăţase să-şi ascundă sentimentele în faţa subordonaţilor, mai ales în situaţii critice. Deşi năucită în interiorul ei, exteriorul îşi păstra înfăţişarea rece, gânditoare, calmă, într-un târziu spuse:

— Vrei să spui că fiecare din aceşti sori, sorii lor, este ascuns de o mie de alte stele?

— Mult mai rău. Am impresia că au colonizat un sistem din zece mii. Să nu uităm că Marele Nor Magellan este un univers cu peste cincizeci de milioane de stele. Lumină solară avem destulă, deci…

Bătrânul încheie liniştit:

— Dacă doriţi, pot pregăti orbite ce presupun viteze de maxim zece ani-lumină pe minut către toate stelele mai apropiate. Poate avem noroc.

Femeia dădu din cap, nervoasă:

— Una la zece mii! Nu bate câmpii! Din întâmplare am idee despre legea probabilităţii. Ar însemna să vizităm minim două mii cinci sute de sisteme solare, dacă avem noroc şi între trei mii cinci sute şi cinci mii, dacă nu… Nu, nu… Un zâmbet aspru îi întinse buzele, nu am de gând să petrecem cinci sute de ani căutând acul în carul cu fin. Mă bazez pe psiholog înainte de a mă baza pe noroc. Avem omul care înţelege harta şi oricât ar dura, până la urmă tot va vorbi.

Dădu să se întoarcă, dar se opri:

— Dar clădirea? Ce concluzii aţi tras din felul cum e construită?

— De tipul celor folosite în galaxie în urmă cu cincisprezece mii de ani.

— Îmbunătăţiri, schimbări?

— Niciuna notabilă. Un singur observator în post care face toată munca. Simplu, primitiv.

Lady Gloria rămase pe gânduri, clătinând din cap, încercând parcă să împrăştie ceaţa din minte.

— Pare ciudat, în cincisprezece mii de ani trebuia să fi adăugat ceva. Coloniile sunt statice de obicei, dar nu chiar atât de statice.

Trei ore mai târziu examina rapoartele de rutină, când staţia piui de două ori slab. Două mesaje…

Primul era de la laboratorul psihologic, o singură întrebare:

— Avem permisiunea să penetrăm în forţă creierul prizonierului?

— Nu! Se opuse ferm Amiralul.

A doua întrebare o făcu să-şi arunce privirea spre panoul orbital, pe care scânteiau simbolurile. Bătrânul acela trăsnit nu-l ascultase ordinele de a NU pregăti trasee orbitale. Se îndreptă către panou zâmbind înciudată şi studie semnele luminoase. Trimise apoi un ordin către camera motoarelor principale. Urmărea manevrele făcute de nava ce se arunca în noapte. De altfel, gândi ea, era ca şi cum ar fi jucat două jocuri în acelaşi timp. Contrapunctul era mai vechi în relaţiile umane decât în muzică!

A doua zi privea în jos către o planetă ce se rotea în jurul unui soare albăstrui. Plutea în întuneric, sub navă, o masă de piatră şi metal, lipsită de atmosferă, monotonă şi îngrozitoare ca un meteorit. O lume a cantoanelor ancestrale şi a munţilor neatinşi vreodată de fermentul vieţii. Razele-spion înfăţişau numai rocă, piatră fără sfârşit, nici un semn de mişcare prezentă sau trecută.

Mai cercetă încă trei planete, dintre care una era o lume caldă, verde, unde vântul şoptea prin pădurile virgine, iar animalele mişunau pe câmpii. Nu se vedea nici o casă, nici o umbră verticală de fiinţă omenească. Femeia rosti sever în staţia de comunicări internave:

— Cât de adânc pot penetra razele-spion în pământ, cu exactitate?

— Treizeci de metri, sosi răspunsul.

— S-ar putea afla în subsol metale care să însele aparatura noastră, simulând o adâncime de treizeci de metri?

— Câteva tipuri, nobilă doamnă. Nemulţumită, tăie legătura. În acea zi nu primi nici un mesaj de la laboratorul psihologic.

După încă o zi, în orizontul ei nerăbdător pătrunse un imens soare roşu. Nouăzeci şi patru de planete se învârteau pe orbite gigantice în jurul uriaşului lor părinte. Două erau locuibile, dar şi acestea dezvăluiră o sălbăticie îmbelşugată de plante şi animale, întâlnite doar pe planetele neatinse de mâna şi metalul civilizaţiei.

Şeful compartimentului zoologic îşi făcu raportul cu voce sigură:

— Procentul de animale corespunde lumilor nelocuite de fiinţe inteligente.

— Ţi-a trecut cumva prin minte că ar putea fi o politică deliberată de conservare a unei vieţi animale abundente, îi trânti Lady Laurr şi legi care să împiedice cultivarea solului, chiar şi de plăcere?

Nu aşteptă un răspuns şi nici nu-l primi. Şi în continuare nici o veste de la psihologul şef, Locotenent Neslor.

Al treilea soare era şi mai îndepărtat. Mări viteza treptat până la douăzeci de zile-lumină pe minut, dar primi un avertisment scuturător când se izbi de o mică furtună. Trebuia să fi fost mica, deoarece abia început, tremurul metalic se şi linişti.

Ceva mai târziu se adresă consiliului, celor treizeci de căpitani convocaţi în sala comandanţilor.

— S-ar spune că trebuie să ne întoarcem în galaxie şi să sugerăm o expediţie specială pentru descoperirea acestor ticăloşi ascunşi. Cel mai plângăreţ raport ce mi-a ajuns la urechi spune că noi oricum eram în drum spre casă când am făcut descoperirea şi că cei zece ani petrecuţi în Nor ne dau dreptul la o binemeritată odihnă.

Ochii-l cenuşii fulgerau, vocea îi devenise de gheaţă.

— Puteţi fi sigur, continuă ea, că cei ce încurajează acest defetism nu vor fi obligaţi să facă Guvernului Majestăţii Sale un raport personal despre eşec. Prin urmare, îi pot asigura pe cei cu inimi slabe sau doborâţi de dorul de casă că vom mai rămâne încă zece ani aici de va fi nevoie. Ordonaţi ofiţerilor şi echipajului să procedeze ca atare. Asta-l tot!

Întorcându-se pe puntea principală, constată că nu sosise încă nici o veste de la laboratorul psihologic. O mai stăpânea încă o urmă fierbinte de furie şi nerăbdare în timp ce făcea legătura cu laboratorul. Se stăpâni însă când apăru pe ecran figura inteligentă şi preocupată a Locotenentului Neslor:

— Ce se întâmplă, locotenente? întrebă ea. Sunt nerăbdătoare să aud noile date obţinute de la prizonier.

Femeia clătină din cap.

— Nimic de raportat.

— Nimic!

Uluirea îi înăsprise glasul.

— Am solicitat de două ori, sosi răspunsul, permisiunea să-l penetrăm mintea. Sunt sigură că ştii că nu propun cu uşurinţă o asemenea metodă.

— Oh!

Ştia, dar dezaprobarea celor de acasă, obligaţia de a da explicaţii pentru orice acţiune imorală împotriva băştinaşilor o determinase automat să refuze. Acum…

Înainte ca Lady Laurr să poată scoate un cuvânt, psihologul continuă:

— Am făcut câteva încercări de a-l convinge în somn de inutilitatea împotrivirii sale, deoarece noi suntem oricum în stare să le descoperim lumea. N-am reuşit decât să-l dau certitudinea că revelaţiile sale anterioare nu ne sunt de nici un folos.

Comandantul îşi recapătă glasul:

— Vrei să spui, locotenente, că nu ai alt plan decât violenţa? Nimic altceva?

Figura din imaginea astroplatului se legănă uşor:

— O rezistenţă de 800 I. Q, spuse locotenent Neslor simplu, la o inteligenţă de 167 I. Q. e ceva nou pentru mine.

Lady Gloria se arătă surprinsă:

— Nu înţeleg, Am senzaţia că ne scapă un element esenţial, într-un sistem cu cincizeci de milioane de sori ne împiedicăm pur şi simplu de o staţie meteorologică, în care mai întâlnim şi o fiinţă omenească. Contrar oricărei legi de autoconservare, aceasta se sinucide imediat pentru a nu cădea în mâinile noastre. Staţia este construită după un vechi model galactic, nu prezintă nici o îmbunătăţire după cincisprezece mii de ani. Totuşi, imensitatea timpului scurs, dezvoltarea intelectuală a acestor oameni ar fi trebuit să conducă la importante schimbări. Iar numele tipului, Watcher* este tipic pentru o epocă străveche, premergătoare călătoriilor în spaţiu, când individul purta numele îndeletnicirii sale. Este posibil ca şi postul de supraveghere să fie o moştenire de familie. E ceva deprimant aici, care…

Se întrerupse încruntată.

— Ce plan ai?

După un minut încuviinţă:

— Înţeleg. Foarte bine, adu-l într-un dormitor de pe puntea principală. Şi las-o baltă, nu te strădui să fardezi vreuna din fetele tale puternice ca să arate ca mine, nu sunt de acord. Pe mâine.

Urmărea cu răceală imaginea prizonierului de pe monitor. Bărbatul era întins în pat, nemişcat, cu ochii închişi, cu figura încordată ciudat. Arăta, gândi ea, ca cineva care descoperea că pentru prima oară în patru zile, liniile de forţă invizibile care-l legaseră fuseseră desfăcute.

În spatele ci, psihologul şef şopti:

— E încă bănuitor şi va rămâne probabil aşa până când veţi slăbi parţial presiunea asupra creierului său. În general acţiunile sale se vor concentra tot mai mult asupra unui singur plan. Cu fiecare minut ce se scurge, va fi tot mai convins că are o şansă unică pentru a distruge nava şi că trebuie să fie absolut necruţător, asumându-şi orice risc. L-am influenţat în ultimele zece ore să-şi modifice rezistenţa într-un mod foarte subtil. Vei vedea în curând… Ah!

Watcher se ridicase în pat. Îşi extrase un picior de sub cearceafuri, alunecă apoi uşor înainte şi se ridică în picioare. Fusese o mişcare ciudată, plină de forţă. Rămase aşa un moment, o apariţie înaltă în pijamale cenuşii. Era clar că-şi planificase primele mişcări, deoarece, după ce încuie uşa, se îndreptă către un şir de sertare ce ocupau un perete întreg, le încercă şi apoi le smuci, deschizându-le aparent fără nici un efort, încuietorile săreau una după alta.

Oftatul Amiralului se făcu ecoul privirii Locotenentului Neslor.

— Doamne! spuse psihologul, în sfârşit. Nu-mi cere să explic cum sparge lacătele alea metalice. Puterea de care dă dovadă trebuie să fie un rezultat al antrenamentului său dellian. Nobilă doamnă…

Tonul îi devenise alarmat. Amiralul se uită spre ea:

— Da?

— Credeţi că în aceste condiţii mai este cazul să vă implicaţi personal în îmblânzirea lui? E evident că puterea sa poate zdrobi pe oricine de la bord…

Un gest poruncitor o făcu să tacă.

— Nu pot lăsa vreun tâmpit să facă vreo greşeală acum, spuse Prea Onorabila Gloria Cecily. Voi lua nişte pilule împotriva durerilor. Anunţă-mă când e momentul să trec dincolo.

Watcher era încordat, stăpân pe el, când trecu în camera de control de pe puntea principală. Îşi găsise hainele într-unul din sertarele încuiate. Nu ştiuse ca sunt acolo, dar sertarele îi stârniseră curiozitatea. Nu trebui decât să facă mişcările preliminare delliene, de suplimentare a energiei şi lacătele săriră imediat.

Oprindu-se în prag, îşi plimbă privirea prin marea sală boltită. Dintr-o dată, frica îngrozitoare că el şi semenii săi sunt pierduţi fără scăpare, se transformă în speranţă. Era cu adevărat liber.

Watcher* – paznic, supraveghetor.

Oamenii aceştia nu puteau avea nici cea mai mică bănuială în privinţa adevărului. Marele geniu Joseph M. Dell, era cu siguranţă uitat de mult pe Pământ. Eliberarea lui Watcher făcea parte dintr-un plan, desigur, dar…

„Moarte, gândi el cu ură feroce, moarte tuturor, după cum şi ei au adus moartea cândva şi o vor aduce din nou…”

Examina pe rând becurile luminoase din pupitrul de control, când zări cu coada ochiului femeia ce păşea spre el dinspre peretele alăturat. Ridică privirea şi gândi cu bucurie sălbatică: „Şefa!” Era păzită de arme aţintite asupra lui, era sigur, dar ei nu aveau de unde şti că tot timpul de când se afla aici se întrebase cum să-l determine să folosească armele. N-ar mai fi în stare să-l reconstituie din nou. Iar actul eliberării lui trăda o capcană psihologică.

Femeia rupse prima tăcerea, zâmbind:

— N-ar fi trebuit să te las să examinezi aceste panouri. Dar ne-am hotărât la o altă tactică în privinţa ta. Ai deplină libertate pe navă, poţi cunoaşte echipajul. Dorim să te convingem…, să te convingem.

Ceva din înverşunarea şi paloarea lui o tulburaseră, şovăi, se scutură, vizibil enervată de slăbiciunea ei şi zâmbind continuă şi mai hotărâtă pe un ton convingător:

— Vrem să te facem să înţelegi că nu suntem căpcăuni. Vrem să abandonezi starea asta de alarmă că am putea face rău poporului tău. Acum, dacă am aflat de existenţa voastră, poţi fi sigur că e o chestiune de timp să vă găsim. Pământul nu este crud sau tiranic, sau mai bine zis nu mai este. Pretindem o minimă supunere, în spiritul ideii unei entităţi comune, a indivizibilităţii spaţiului. Legislaţia trebuie să fie unică, iar câştigul minim al lucrătorului de rând menţinut la un nivel înalt. Şi încă ceva, războaiele sunt absolut interzise, în rest orice planetă sau grup de planete, poate avea formă proprie de guvernământ, poate face comerţ cu oricine doreşte, poate trăi după bunul plac. Nu-l nimic atât de îngrozitor care să justifice tentativa ta ciudată de sinucidere în momentul în care am descoperit postul meteo.

„Ar trebui, gândi el, ascultând-o, să-l crap capul întâi ei.” Cea mai bună metodă ar fi s-o apuce de picioare şi s-o izbească de zidul metalic sau de podea. I s-ar sfărâma cu uşurinţă ţeasta şi ar rezolva două lucruri deodată, în primul rând ar fi un avertisment necesar şi îngrozitor pentru ceilalţi, ofiţeri ai navei. Apoi şi-ar grăbi moartea obligându-l pe paznici să tragă. Vor înţelege prea târziu că singurul mod de a-l opri este focul.

Făcu un pas către ea. Abia vizibil, nervii, muşchii începură să se agite, pregătindu-se să catapulteze corpul dellian pe o distanţă ce depăşea cu mult posibilităţile unui om.

Femeia vorbea în continuare:

— Ai spus mai devreme că poporul tău e răspândit în cincizeci de sisteme solare în acest spaţiu. De ce numai cincizeci? În douăsprezece mii de ani, sau chiar mai mult, n-ar fi fost imposibil să atingeţi 12000 de bilioane de locuitori.

Intre timp, el mai făcu un pas şi încă unul. îşi dădu seama că trebuia să-l vorbească în următoarele secunde, dacă nu voia să-l stârnească neîncrederea. Era vital să se apropie de ea cât mai mult. Spuse:

— Cam două treimi din cuplurile de la noi nu au copii. E ca un blestem, dar la noi coexistă două rase diferite, înţelegi, iar acum între ele au loc căsătorii fără nici o piedică…

Aproape ajunsese la distanta dorita de el. Mai avea un pas.

— Vrei sa spui ca s-a produs o mutaţie şi cele doua tipuri nu se pot amesteca?

Nu mai era nevoie să-l răspundă. Mai avea numai trei metri pina la ea. Se lansa ca un tigru spre golul ce-l despărţea.

Prima rafala ii sfâşie trupul prea jos pentru a-l fi fatala, dar ii produse o ameţeală fierbinte şi o îngrozitoare greutate. O auzi pe „şefă” urlând:

— Locotenent Neslor, ce faci?

Atunci o apucă. Degetele înşfăcară strâns braţul femeii ce încerca să se apere, când o a doua rafală îl izbi în coaste, aducându-l în gură o spumă sângerie. În pofida voinţei sale, îşi simţi mâinile alunecând de pe femeie. Oh, spaţiu! Cât a dorit s-o ia cu el în imperiul morţii! Femeia ţipă:

— Locotenent Neslor, ai înnebunit? Încetează focul!

Înainte ca a treia rază să-l pârjolească cu violenţă, îşi spuse cu cinism: „Nici acum nu bănuieşte nimic. Dar cineva şi-a dat seama, cineva care în ultimul moment a ghicit adevărul. Prea târziu! Prea târziu, proştilor! Duceţi-vă să vânaţi! Au fost avertizaţi, au timp să se ascundă şi mai bine. Iar cei cincizeci de sori sunt împrăştiaţi, împrăştiaţi printre milioane de stele, printre…”

Moartea îi tăie firul gândurilor.

Femeia se ridică de pe podea, ameţită, străduindu-se să-şi adune minţile în urma socului violent. Era vag conştientă de prezenta Locotenentului Neslor ce venise prin intermediul teleportorului, se oprise mai întâi lângă cadavrul lui Gisser Watcher şi apoi se grăbi spre ea.

— Te simţi bine, draga mea? A fost atât de greu să trag prin monitor…

— Nebuno! îşi recapătă suflul Amiralul, îţi dai seama că un corp nu mai poate fi reconstituit odată ce focul i-a distrus organele vitale? Este singura metodă definitivă. Va trebui să mergem acasă fără…

Se opri. O văzu pe cealaltă holbându-se la ea.

— Intenţiile sale de a ataca erau clare, ii spuse Locotenentul Nestor şi erau prea timpurii, potrivit calculelor mele. În orice caz nu se încadrează În psihologia omeneasca. În ultima clipa mi-am amintit de Joseph Dell şi masacrarea superoamenilor dellieni acum cincisprezece mii de ani. E fantastic, când te gândeşti ca o parte din ei au scăpat şi au pus bazele unei civilizaţii În acest colt îndepărtat de spaţiu. Înţelegi acum: dellian… Joseph M. Dell… Inventatorul robotului perfect.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns