Recunostinta de Edmondo De Amicis

Nu mă îndoiesc că Stardi nu se plânge niciodată de pro-fesorul său ca tine. Ai zis că profesorul vostru era ieri cam supărăcios. Chipul cu care ai spus aceasta, arăta că-ți este cam ciudă. Ia gândește-te de câte ori ești tu supărăcios, și cu cine! Cu tatăl tău, cu mama ta; supărare care, față de ei, devine o crimă. Și cu drept cuvânt poate fi câteodată supă-răcios, sărmanul vostru profesor, căci ia gândește-te de câți ani se obosește cu băieții. O fi avut, nu zic, mulți băieți buni și iubitori, dar câți vor fi fost nerecunoscători, câți vor fi abu-zat de bunătatea lui și nu vor fi ținut seamă de îngrijirile sale! Un adevăr foarte trist este acela că voi mai mult îl amărâți, decât îl mulțumiți!
Gândește-te că cel mai sfânt om din lume, dacă ar fi în lo-cul lui, tot s-ar necăji uneori. Și apoi, știi tu de câte ori profe-sorul, deși bolnav, își face lecția numai pentru că nu e toc-mai așa de rău, ca să se poată scuza. Și atunci, desigur că este supărăcios, pentru că suferă, sau pentru că voi nu-l înțelegeți și vă folosiți de indispoziția lui, ca să faceți nebunii.
Respectă și iubește pe profesorul tău, copile! Iubește-l pentru că tatăl tău îl iubește și-l respectă; Iubește-l pentru că își consacră viața pentru binele atâtor copii, care-l vor uita; Iubește-l pentru că îți luminează inima; Iubește-l pentru că într-o zi, când vei fi bărbat, și nici eu, nici el nu vom mai fi pe lume, el se va înfățișa minții tale alături cu mine. Și atunci, fața lui obosită, pe care tu azi nu o iei în seamă, ți-o vei amin-ti și te vei mâhni, chiar după treizeci de ani. Te vei căi că nu l-ai iubit; te vei rușina că te-ai purtat rău cu dânsul; iubește-ți profesorul, pentru că el face parte din numeroasa familie a celor cincizeci de mii de învățători elementari, răspândiți prin toată Italia, care sunt ca niște părinți intelectuali ai mili-oanelor de băieți ce cresc odată cu tine. Ei sunt muncitorii puțin răsplătiți, care pregătesc țării noastre un popor mai bun decât cel de acum.
Eu nu mă mulțumesc cu iubirea ta, pe cât timp nu vei iubi și tu pe toți aceia care-ți voiesc binele, și printre aceștia, profesorul tău este cel dintâi după părinții tăi. Iubește-l, așa precum ai iubi pe un frate al meu, iubește-l: și când te mân-gâie, și când te dojenește; când este drept și chiar când îți pare că e nedrept; iubește-l când e vesel și blând, iubește-l și mai mult, când e mâhnit.
Iubește-l întotdeauna. Pronunță cu smerenie numele de „profesor”, căci după numele de „tată”, acesta este cel mai nobil, cel mai dulce, pe care un om îl poate da unui alt om.
Tatăl tău.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns