Moartea Misterioasa a Veronicai Moore de A.K. Green

I CAPITOLUL I Ca detectiv ale cărui merite nu fuseseră recunoscute de superiori, nutream o ambiţie considerabilă. Aveam certa convingere că, dacă mi s-ar ivi vreo afacere importantă, aş dovedi că sunt capabil s-o rezolv cu mult succes; vreau să spun că aş fi făcut ceva mai mult decât vedeam făcându-se la corpul de poliţie al districtului Columbia, de care aveam onoarea să aparţin; iar când mă pomenii solicitat în afacerea Jeffrey-Moore, mă încredinţai că, în sfârşit, mi se oferea prilejul să mă afirm.

Această tragedie era ţesută din dedesubturile tenebroase pe care publicul nu le-a bănuit niciodată, cu toată vâlva pe care a stârnit-o la Washington şi în toate Statele, îmi propun să reconstitui aici, cu toată sinceritatea, amănuntele ei cu-

* rioase.

În decursul cercetărilor, întâlnii tot atâtea decepţii şi triumfuri, iar după ce mi-am îndeplinit datoria, am rămas cu inima deopotrivă de îndurerată şi mulţumită; căci eu am un cult pentru femei, şi…

Dar nu vreau să mă abat prea mult de la istorisirea mea.

Eram de serviciu la post în seara când sosi „unchiul Da-vid”. Aşa-L numeau copiii care-L urmăreau pe stradă pe acest gentleman şi încerc să păstrez respectul ce se datoreşte unui om de viţă nobilă şi veche, dându-i denumirea care, pe vremea aceea, îl caracteriza la fel ca şi 3eprinderile-i bizare, veşmin-t<3e-i baroce şi încăpăţânarea de a-L sili pe dulăul său danez, Eudge, să meargă întotdeauna alături de eL Auzisem de mult vorbindu-se despre bătrân ca despre unul dintre personajele cele mai interesante ale cartierului. Ba, în diferite rânduri, îl zărisem pe Avenue Waverley; niciodată însă nu mă întâlnisem faţă în faţă cu el. Nu cunoşteam deci, deeât superficial, fizionomia şi manierele. Sale, pentru a-mi da seama ‘de la prima vedere dacă privirea neliniştita a ociiilor-lui mici, cenuşii, îi era naturală, ori dacă se datora numai emoţiei de moment. Când începu să vorbească, surprinsei o anumită tremurătură în vocea lui, şi dedusei că se găsea într-o stare de agitaţie reţinută Cu toate acestea, ştirea pe care ne-o comunica se rezuma la faptul, prea puţin alarmant în definitiv, că zărise lumină Ia o casă care se bănuia că este nelocuită. Faptul în sine era atât de banal, încât nu jdădui prea. Multă importanţă spuselor sale; dar el pronunţă deodată un nume care mă făcu să ciulesc urechea şi chiar să-L întrerup. Pomenise despre „casa Moore”.

— Casa Moore? Repetai eu uimit. Despre casa Moore din avenue Waverley vorbeşti?

— Dar care alta crezi că mă interesează? Mormăi el aruncându-mi o privire tăioasă şi iritată. Crezi că mi-aş bate capul cu o casă oarecare fără a avea vreun interes direct? Şi-ţi închipui că L-aş smulge pe Rudge de pe covorul său confortabil pentru a sesiza unui vecin ingrat o spargere posibilă? Nu, răufăcătorul, s-a ascuns cu siguranţă în casa mea. Adică, vreau să spun, casa care mi-ar reveni mie dacă s-ar întâmpla vreun accident aceleia care-o stăpâneşte în momentul de faţă…

Chemându-şi brusc câinele, omul se îndreptă spre uşă fără să mai spună un cuvânt. Alergai după. El şi, în momentul când era în stradă, îl ajunsei

— Dumneata eşti un membru al familiei Moore? Între- • bai eu. Ocupi casa aceea veche, ori locuieşti numai în vecină- -tatea ei?

Uimirea semeaţă cu care primi el întrebările, mă intimida puţin

— De cât timp eşti la Washington? Iată ce-aş putea eu să te întreb, ripostă el cu vocea înţepată.

— De vreo cinci luni.

Figura irascibilului bătrân se însenină şi răspunse scurt, dar fără răutate:

— N-ai aflat mare lucru în vremea asta! Apoi cu demnitate subită:

— Da, sunt un Moore şi ocup un pavilion situat în fata vechii locuinţe şi sunt singurul locuitor al acestui cartier Dună ce vei mai sta pe-aici, vei afla că vecinătatea lui nu e oe. Placul celor ce fac parte din familia Moore. Deocamdată proasta reputaţie a locului o atribuim… Malariei.

Înălţă semnificativ din umori şi norni mai departe Oqr reuşi să-mi stârnească curiozitatea. Ştiam mai mult decât îşi închipuia el despre casa aceea faimoasă. Niciunul dintre aceia care citiseră ziarele de curând şi mai puţin un p.jli-ţist – nu puteau să ignore ciudata întimplare. Ceea ce ignoram totuşi era înrudirea bătrânului cu familia al cărei nume era, de cinsprezece ziie, pe toate buzele

— Ascultă! Strigai eu, Spui că locuieşti în faţa c^<-i Moore. Poţi, în cazul acesta, să-mi spui…

Dar el nu era dispus să stea la palavre.

— S-a povestit totul în ziare. Citiţi-le. Dar cercetează rnai întâi cine a adus lumină într-o casă care, după cum ştie toată’ lumea, nu are nici paznic.

Sfatul era bun iar datoria şi curiozitatea mă îndemnară să-L urmez. Ultimele evenimente puseseră o pecete de groaza pe vechea’locuinţă, făcând din ea un loc sinistru, la vederea căruia, nu numai oamenii de culoare, întotdeauna superstiţioşi, ci şi persoanele mai temerare se arătau înfioraţi şi se grăbeau să-L ocolească când se înnopta Ea exista încă de pe când Washingtonul nu era decât un sat. A precedatcapitoliul şi Casa Albă, Clădită de un om foarte bogat, purta amprenta belşugului solid caracteristic epocii coloniale. Dar o umbră ameninţătoare o învălui în curând: prea multe drame se desfăşuraseră acolo; prea mulţi oameni îşi găsiseră moartea. S-ar putea susţine, pe drept cuvânt, că este de-ajuns ca o locuinţă să fie veche pentru ca înăuntrul ei să se fi produs multe decese şi tragedii intime; rareori totruşi, s-ar putea spune, ca în căzui de faţă, că decesele au fost subite şi au prezentat acelaşi caracter. Nu mi-aş permite să repet legendele acestea vechi dacă o dramă recentă nu le-ar readuce în toate memoriile. Vreau să vorbesc despre curioasele fapte care au marcat căsătoria domnişoarei Moore.

Bogată, frumoasă, energică, tânăra Veronica Moore nutrise întotdeauna o_ ciudată afecţiune pentru casa strămoşilor ei şi, în ceasul cel mai critic al vieţii sale, dorea să demonstreze societăţii că asupra locuinţei nu plana nici un blestem real. In preajma căsătoriei cu acela căruia îi dăruise inima ei tânăra, hotărî ca nunta, celebrată cu o pompă de’o-sebită, să aibă loc în casa fatală. Sărbătoarea a fost strălucită, aşa cum o dorise domnişoara Moore; ea nu putea însă să scape de piaza rea care, vădit lucru, domnea acolo. Una din persoanele prezente, aventurându-se în camera cu amintiri funeste, fu găsită moartă în ziua oficierii nunţii. Câteva clipe, groaznica veste a putut să fie tăinuită; îndată însă după rostirea cuvintelor sacre de la cununie, ea se răspândi: panica îşi făcu drum, iar musafirii plecară în mare grabă de parcă ar fi fost vorba de ciumă.

De aceea m-am şi grăbit să-L urmez pe unchiul David care mă înştiinţa că în această casă cu tragice amintiri se petrecea ceva neobişnuit.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns