MĂRTURISIREA de E. VAN VOGT. Din volumul Cartea lui Van Vogt 1972

Marriott se trezi, reamintindu-şi de acel lucru de necrezut pe care îl zărise cu o seară înainte în camera de zi goală. Memoria, ageră şi precisă ca o imagine vizuală, l-a smuls brusc din pat. Îşi îmbrăcase la iuţeală halatul şi se îndrepta spre camera de zi când încetini pasul şi se opri gândindu-se. E o prostie la mijloc. A fost doar un vis. A dat din cap în semn de dezaprobare, zâmbind cu reproş. Înainte, dormitorul fusese o cămară a vechii case Marriott. O alesese fără a ţine cont de frumuseţea ei, doar pentru că se afla alături de bucătărie şi se putea încălzi de la aragaz. Se îndreptă acum sprinten spre bucătărie, aprinse focul, încălzi apă, se spălă, se rase şi se îmbrăcă. Îşi aminti zâmbind cum odată, cu mai mult de un an în urmă, sărise din pat ca un nebun şi înşfăcase receptorul — ca să-şi dea seama că de fapt nu sunase nimeni.

Îşi puse pardesiul şi zăbovi un moment pentru a se cerceta atent în oglinda din hol. Era o oglindă ştearsă iar imaginea pe care o văzu era neclară. Cu toate acestea, izbutea să reflecte imaginea unui bărbat tânăr, cam până în patruzeci de ani, zvelt, cu o pălărie gri şi pardesiu. Satisfăcut, îşi îndreptă privirea într-o parte în aşa fel încât, pentru moment, holul mare intră în raza lui vizuală. Ca întotdeauna, pustietatea din jur îl şocă întrucâtva. Totuşi, ceea ce îl neliniştea cel mai mult era că îşi dădea seama că privirea i se îndrepta automat spre uşa de la camera de zi. Marriott strâmbă din buze cu dispreţ.

— Prostul naibii — spuse cu necaz către imaginea din oglindă. Ce încerci să faci? Vrei să dovedeşti că eşti idiot?

Se simţea cât se poate de mulţumit văzând că uşa camerei de zi era închisă. Îşi îndreptă privirea, înadins, în altă parte şi deschise uşa de la intrare. Un vânt rece de aprilie îl izbi în faţă. Încuie uşa după el şi se îndreptă spre poartă. Aceasta scârţâi când o deschise, dar balamalele ruginite nu-l mai deranjau de mult. Închise poarta, apoi, conform obiceiului, zăbovi o clipă să arunce o privire spre capătul străzii.

Strada era lungă, iar casele mai îndepărtate se răzleţeau astfel încât era aproape imposibil să-ţi dai seama unde începea câmpul deschis. Paul Marriott oftă. Tatăl lui îi spusese, nu numai o dată, că la începutul veacului casa Marriott se întindea pe un sfert de milă dincolo de periferia localităţii Hampden, o casă frumoasă, cu aspect plăcut, dispunând de douăzeci de acri de teren împădurit, punctul de atracţie al satului. Treptat, satul trecuse în zona nouă a oraşului, până când ajunsese înăuntrul sectorului comercial al acestuia.

Trei minute i-au trebuit lui Marriott ca să ajungă la braseria Mătuşii Mary. Se instală comod la masă şi, când veni chelneriţa, o întrebă:

— A venit Judith?

Fata clătină din cap încruntându-şi puţin sprâncenele, ezită şi apoi spuse:

— Scumpule, ştii prea bine că domnişoara Judith nu mai mănâncă la noi.

Marriott zâmbi, dar era supărat pe el însuşi. Întrebase de Judith pentru că, ei bine, nu putea să se hotărască pentru ce motiv. Chelneriţa schimbă subiectul:

— Cum te simţi după spectacolul de aseară?

— Bine.

Fata se miră.

— Cu siguranţă că te-a făcut să-ţi dai aere pe aici. Chicoti. Pentru moment, am crezut că are de gând să te facă să-ţi dai jos pantalonii.

Marriott zâmbi, ceva mai evaziv de data asta, şi îi dădu comanda. Rămase posac după ce ea plecă, rememorând spectacolul ultimului supravieţuitor al familiei Marriott dându-se-n stambă în faţa unui public despre care descoperise că apreciază mai mult decât el scăpătarea familiei Marriott. Se opusese să urce, dar un grup de tineri zgomotoşi insistaseră. Tocmai i se aduse micul dejun când un bărbat intră în braserie şi îl salută din cap, iar Marriott îl salută şi el la rândul lui prietenos, spunând:

— Bună, Greg.

Tânărul solid mormăi în timp ce se aşeză în separeul de vizavi de Marriott. Îşi trâmbiţă comanda către chelneriţă şi apoi se întoarse către Marriott.

— Sistemul nervos uman este negreşit un lucru ciudat, nu-i aşa?

Marriott dădu din cap afirmativ.

— Ai văzut cu adevărat căţeluşul ăla pe care pretindeai că-l mângâi? Stărui Greg.

Marriott ridică din umeri.

— Nu-mi aduc aminte.

— Chiar deloc? Întrebă Greg uimit.

— Mi-aduc aminte vag că Blandar m-a rugat să mă uit la ochiul lui drept şi apoi el mi-a atins mâinile — cred.

— Exact. Şi ţi-a explicat că doar unul din cinci se poate scufunda atât pentru prima oară.

— Bănuiesc că sunt unul dintre ei — spuse Marriott.

Acum era dornic să plece. Bău dintr-o înghiţitură cafeaua şi mormăi ceva despre întârzierea la serviciu. Ajunse la magazinul de galanterie bărbătească Clayton la nouă fără cinci, descuie uşa şi începu să măture. La nouă şi zece sosi tânărul Pete Clayton, şi atunci intrară câţiva fermieri. La nouă şi jumătate bătrânul Pete Clayton dădu buzna în biroul din spate şi rămase acolo toată dimineaţa examinând registrele. Absenţa bătrânului a fost o adevărată uşurare pentru Marriott; era îngrijorat în privinţa lui Judith şi nu dorea ca simpla prezenţă a lui Pete să-l deranjeze. Asta nu că i-ar plăcea —îşi spunea — să-şi facă griji. Totuşi, simţea nevoia să poată reflecta la anumite lucruri.

Oare ce vroia să spună chelneriţa de la braseria Mătuşii Mary — se întreba el — când susţinea că ştiu că Judith nu mai mănâncă acolo? Până atunci nu-i trecuse prin minte că nu ştie motivul. Se simţea la un pas de descoperire. Chiar înainte de ora unsprezece, neţinând seama de privirea tăioasă a tânărului Clayton, şi-a luat o pauză de un minut ca să o sune pe Judith la librărie. A răspuns tatăl ei şi Marriott a fost uimit când i s-a răspuns cu o tăcere neobişnuită, după care a auzit în receptor — A, tu eşti, Paul?

— Da, domnule Garson. Ciudat că am fost îngrijorat din pricina ei toată dimineaţa — este cumva plecată?

Tăcere. În final — Uite ce e, Paul, ce-ar fi să treci pe la mine pe la librărie? Aş vrea să-ţi vorbesc.

Vocea bătrânului părea deosebit de gravă. Paul dădu din umeri şi spuse:

— Desigur, domnule. Am să trec în pauza de prânz.

Restul dimineţii a simţit un gol bizar în cap. Şi-a mâncat prânzul fără nici o poftă, simţindu-se neaşteptat de istovit. Probabil că în dimineaţa asta am muncit mai mult decât mi-am dat seama — a conchis el.

Toată după-amiaza a fost o adevărată forfotă de fermieri prin magazin. Marriott a cinat cu ceva mai multă poftă şi s-a dus la un spectacol ca să se mai relaxeze. De abia în jurul orei zece seara, tocmai când urca treptele casei, şi-a amintit că nu se dusese să-l vadă pe domnul Garson.

„Trebuie neapărat să-l vizitez mâine” — şi-a spus în sinea lui.

Înăuntru, a aprins lumina din hol şi întâmplător a aruncat o privire spre uşa de la camera de zi. Pe loc, gândul i-a zburat la ceea ce văzuse cu o seară înainte. Marriott s-a scuturat supărat. Era într-adevăr timpul să arunce o privire în camera aceea.

Camera de zi era la fel ca şi în seara trecută. De mai bine de patru ani fusese la fel de goală ca şi restul casei. Acum, era complet mobilată. Un om în vârstă şi o femeie în vârstă stăteau nemişcaţi pe scaune, în capetele opuse ale camerei. Femeia ţinea o carte, iar bărbatul şedea pur şi simplu. Timp de un minut, Marriott a stat acolo uitându-se fix la ei. Iar ei nici măcar n-au mişcat un deget şi nici nu s-au uitat la el. În cele din urmă, neştiind ce să mai facă, Marriott a închis uşa şi s-a retras în bucătărie.

A aprins focul, s-a dezbrăcat şi s-a întins în pat, spunându-şi că s-ar cuveni să cheme poliţia, dar avea senzaţia stranie că îi mai văzuse pe oamenii aceia din cameră. Dacă s-ar fi uitat mai bine, ar fi recunoscut în femeie pe Judith pe la patruzeci şi cinci de ani, iar în ce priveşte bărbatul…

Mult după miezul nopţii, Marriott s-a deşteptat deodată dându-şi seama că adormise tocmai când se gândea că bărbatul semăna izbitor de mult cu el, aşa cum ar putea să arate peste vreo douăzeci de ani.

S-a dat jos din pat, a aprins luminile şi s-a dus în camera de zi. Aproape că se aştepta s-o găsească goală, când colo, erau de faţă, neschimbaţi, bărbatul şi femeia ocupau aceleaşi locuri ca mai înainte. Doar sentimentele lui nu mai erau aceleaşi. Pur şi simplu, fără teamă, ştia că trebuie să intre şi să privească la cei doi.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns