Lumea non-A. Volumul 2. Jucătorii non-A de A. E. van Vogt

Non-axiome

Un sistem nervos uman este, potenţial, superior celui animal. În vederea dobândirii sănătăţii mentale şi a dezvoltării echilibrate, fiecare individ trebuie să înveţe să se adapteze lumii reale care-l înconjoară. Există metode de antrenament care permit realizarea acestei adaptări.

 

 

Umbre. Mişcare pe dealul pe care se ridicase odinioară Maşina jocurilor, acum pustiit. Două siluete, dintre care una, diformă, ciudată, se strecurau fără grabă printre copaci. Când se iviră din întuneric în lumina unui felinar – sentinelă singuratică pe această înălţime de unde puteai cuprinde oraşul – una dintre siluete se arătă a fi un biped obişnuit.

Cealaltă era o umbră, făcută din umbră, de întuneric prin care se zărea un felinar.

Un om, şi o umbră, cu mişcări de om, fără să fie om. O umbră – om, care se opri când ajunse la bariera oraşului, care se întindea în vale, şi vocea îi sună deodată, deloc firavă, ci foarte umană.

— Repetă instrucţiunile, Janasen.

Dacă omului îi era frică de ciudatul însoţitor, nu se vedea. Căscă uşor.

— Mi-e cam somn, zise.

— Instrucţiunile.

Omul gesticulă, iritat.

— Ascultă, domnu’ Discipol, grăi a lehamite, nu vorbi aşa cu mine. Înscenarea dumitale nu mă sperie deloc. Mă ştii. Fac treaba asta.

— Insolenţa dumitale, zise Discipolul, îmi va slăbi răbdarea. Ştii că anumite energii temporale sunt puse în joc în propriile mele mişcări. Tărăgănările dumitale sunt calculate pentru a răni, şi-ţi spun: dacă se-ntâmplă să fiu obligat să iau o poziţie neplăcută din pricina acestei tendinţe din partea dumitale, relaţiile noastre vor lua sfârşit.

Era atâta cruzime în vocea Discipolului încât omul nu mai scoase o vorbă. Începu să se întrebe de ce-l înfrunta pe acest individ deosebit de periculos, iar singura explicaţie era povara existenţei lui ca agent mercenar al unei fiinţe care-l domina din toate punctele de vedere.

— Acum, repede, zise Discipolul, repetă instrucţiunile.

Omul, reţinut, începu. În vântul care le sufla în spate, vorbele lui n-aveau nici un sens; zburau în aerul nopţii ca nişte năluci, ca umbrele care fac soarele. Era vorba de a profita de luptele de stradă, care curând se vor sfârşi. Va apărea un loc liber la Institutul de emigrare. „Cu actele pe care le am voi obţine slujba cât timp va fi nevoie. Voi folosi întreaga autoritate a Institutului, iar joi, pe cincisprezece, când Preşedintele Hardie va pleca spre Venus, voi provoca la momentul potrivit un accident,

Această manevră urmăreşte împiedicarea unui anume Gilbert Gosseyn de a ajunge pe Venus, până nu va fi prea târziu. Omul nu ştia cine era Gosseyn şi nici de ce ar fi prea târziu – însă procedeul era foarte clar.

— Şi acum spune-mi care este ora accidentului?

— 9 şi 28 dimineaţa, ora zonei zece.

Urmă un răgaz, în care Discipolul părea să cugete.

— Trebuie să te avertizez, zise în sfârşit, că Gosstyn este un individ deosebit. Dacă acest fapt afectează evenimentele sau nu, nu pot şti. S-ar părea că nu-s motive serioase de îngrijorare dar nu se ştie. Fii cu băgare de seamă.

Omul ridică din umeri:

— N-am decât să fac tot ce pot. Asta-i tot.

— Vei fi îndepărtat la timp, ca de obicei. Vei putea aştepta aici sau pe Venus.

— Venus, zise omul.

— Perfect.

Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenţei celuilalt. Silueta lui de umbră părea şi mai puţin materială. Felinarul lucea şi mai viu prin substanţa neagră a trupului său, dar această formă ceţoasă, tot estompându-se, pierzându-şi claritatea conturului, rămânea întreagă şi-şi păstra forma. Pieri ca şi cum nici n-ar fi fost.

Janasen aşteptă. Era un om practic şi destul de curios. El mai văzuse iluzii şi nu era convins că mai avusese parte de aşa ceva. După trei minute, solul prinse a se înroşi. Janasen se dădu înapoi cu băgare de seamă.

Focul făcu ravagii, dar tot reuşi să vadă structura internă complexă a unei maşini, ale cărei piese se topiră într-o masă informă în vâltoarea albă şi şuierătoare. Nu aşteptă sfârşitul, coborî pe potecă în direcţia staţiei de robocare.

 

 

*

 

 

Transformarea energiei-timp continuă conform ritmului propriu indeterminabil până la 8 şi 43 dimineaţa, prima joi din martie 2561. Accidentul lui Gilbert Gosseyn trebuia să aibă loc la 9 şi 28.

8 şi 43 – pe astroportul de pe muntele care domina oraşul, Preşedintele Hardie, cu destinaţia Venus, pluti până la punctul de plecare, prevăzută pentru ora 1 a după-amiezii.

Trecuseră două săptămâni de când Discipolul şi omul său priveau oraşul din înaltul lumii înecate în umbră. Două săptămâni şi o zi de când un fulger electric stârnit de un reflector de energie de la Institutul de Semantică Generală făcuse să-i sară lui Thorson ţeasta însângerată, având ca rezultat încetarea după trei zile a luptelor din oraşul propriu-zis.

Peste tot, robuneltele sforăiau, bâzâiau, şuierau şi lucrau sub controlul creierelor electronice. În unsprezece zile, un oraş imens reînvia, nu fără trudă, nu fără ca oamenii să se încovoaie alături de maşini. Rezultatele erau deja colosale. Alimentarea a revenit la normal, majoritatea urmelor bătăliei au dispărut. Şi, luciu esenţial, teroarea forţelor necunoscute care atacaseră, venind din stele, sistemul solar, slăbea cu fiecare fărâmă de informaţie venită de pe Venus, cu fiecare zi care trecea.

 

 

*

 

8 şi 30 dimineaţa, pe Venus, în fosă, într-o vreme baza galactică secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar. Patricia Hardie, în al său arbore apartament, studia un ghid general prescurtat. O tânără femeie subţire a cărei frumuseţe ascunsă puţin de o însuşire mai curioasă: autoritatea. Bărbatul care deschise uşa şi intră, se opri pentru a o privi; îl auzise, dar nu lăsa să se vadă.

Eldred Crang aşteptă, un pic amuzat, dar nu ofensat. O respecta, o admira pe Patricia Hardie, dar ea nu-şi terminase antrenamentul filosofic non-A şi, prin urmare, ea poseda încă nişte tehnici fixe de reacţie de care nu-şi dădea seama, desigur. Fiind observată, ea trecu de procesul inconştient de acceptare a intruziunii lui, fiindcă se întoarse la el.

— Deci, zise ea.

Încurajat, Eldred înaintă.

— Nu merge, zise el.

— Câte mesaje?

— Şaptesprezece.

El scutură din cap:

— Mi-e teamă că am cam întârziat. Am subînţeles că Gosseyn va reuşi să se întoarcă aici. Acum, singura noastră nădejde este faptul că el se găseşte în transportorul care părăseşte azi Pământul în direcţia Venus.

Urmă un moment de tăcere Femeia făcu nişte semne în ghid cu un instrument ascuţit Când atingea pagina, materia lucea albăstruie. În cele din urmă ridică din umeri:

— N-avem ce face. Cine s-ar fi gândit că Enro va descoperi atât de curând ceea ce faceţi! Din fericire aţi fost iuţi, iar soldaţii lui din acest sector sunt deja împrăştiaţi într-o duzină de baze şi folosiţi acum în alte scopuri.

Ea surâse admirativă.

— A fost ingenioasă, dragă prietene, încredinţarea acestor soldaţi grijii blânde a comandanţilor bazelor. Au cu toţii nevoie de mai mulţi oameni în sectoarele lor încât atunci când un ofiţer responsabil le dă câteva milioane, aceştia aproape că i-ar ascunde. Cu ani în urmă Enro a fost obligat să conceapă un sistem complicat pentru a ajunge să regăsească armatele pierdute în acest fel.

Ea se întrerupse:

— Aţi determinat cât timp am mai putea rămâne?

— Veşti proaste în privinţa asta, zise Crang. Au primit ordine, pe Gela 30, să o debranşeze pe Venus din sectorul „matricelor” individuale în momentul în care vom fi amândoi pe Gela. Mai lasă transporturile şi asta e ceva, dar mi s-a spus că toate distorsoarele personale vor fi debranşate în douăzeci şi patru de ore, fie că mergem sau nu pe Gela.

El se încruntă.

— Dacă Gosseyn s-ar grăbi! Cred că voi putea să-i fac să mai rabde o zi-două fără să vă dezvălui identitatea. Mă gândesc că ar trebui să ne asumăm acest risc. Părerea mea este că Gosseyn este mai important decât noi.

— Ai aflat ceva? Întrebă scurt Patricia. Ce s-a întâmplat? Este război?

Crang şovăi, apoi spuse:

— În momentul în care trimiteam mesajul, acuma cinci minute, am captat o grămadă de apeluri confuze de undeva din centrul galaxiei. Nouă sute de mii de nave de război, aproximativ, au atacat capitala Ligii, în al şaselea decan.

Tânăra femeie rămase un timp tăcută. În sfârşit, vorbi, cu lacrimi în ochi.

— Aşadar, Enro a făcut saltul!

Scutură din cap, furioasă, şi-şi şterse ochii.

— Situaţia este clară. Am terminat cu el. Puteţi să-i faceţi ce vreţi, dacă veţi avea vreodată ocazia.

Crang, neimpresionat, răspunse:

— Era inevitabil. Rapiditatea, însă, mă încurcă. Am fost luaţi pe nepregătite. Îţi dai seama, să aştepţi până ieri pentru a trimite după Gosseyn!

— Când va ajunge?

El dădu din mână.

— N-are importanţă. Mi-aţi spus deja parcă, nu? Poimâine, Eldred, nu putem aştepta.

Ea veni la el, cu ochii mijiţi, gânditori, cercetându-i faţa.

— N-ai de gând să ne faci să ne asumăm nişte riscuri imposibile, sper.

— Dacă nu aşteptăm, zise Crang, Gosseyn rămâne izolat aici nouă sute şaptezeci şi unu ani-lumină de transportul interstelar cel mai apropiat.

Patricia răspunse foarte repede:

— În orice moment, Enro poate „similariza” o bombă atomică în fosă.

— Nu cred că va distruge baza. A cerut prea mult timp pentru organizare. De altfel, eu cred că ştie că eşti aici.

Ea îl privi cu duritate.

— De unde-ar fi putut afla?

Crang zâmbi.

— De la mine. La urma urmelor, a trebuit să-i spun lui Thorson cine eşti pentru a te lăsa în viaţă. Am mai spus-o şi unui agent de informaţii al lui Enro.

— Cu toate acestea, zise Patricia, totul e fondat pe dorinţe. Dacă vom pleca teferi, am putea reveni să-l căutăm pe Gosseyn.

Crang o privi, gânditor.

— Lucrurile sunt mai complicate decât par. Nu uita că Gosseyn a fost dintotdeauna convins că dincolo de el, sau îndărătul lui, se găseşte o fiinţă pe care el o numeşte în lipsa unui nume exact un jucător de şah cosmic. Fireşte, este o comparaţie îndrăzneaţă dar dacă are un sâmbure de adevăr, atunci, neapărat trebuie să presupunem un al doilea jucător. Şahul nu este un joc solitar. Altceva: Gosseyn se considera aproape ca un pion pe rândul al şaptelea. Ei bine, eu cred că a ajuns regină când l-a omorât pe Thorson. Vă spun, Reesha, este periculos să laşi o regină într-o poziţie de unde nu se mai poate mişca. Trebuie să fie liberă, printre stele, acolo unde ar avea cea mai mare mobilitate posibilă. După mine, atâta timp cât jucătorii vor rămâne ascunşi şi în măsură să-şi mute piesele fără să fie prinşi şi nici observaţi, Gosseyn va fi în pericol de moarte. Eu cred că şi un interval de câteva luni ar putea fi fatal.

Patricia, tăcută o vreme, spuse:

— Şi încotro ne îndreptăm?

— Ei bine, trebuie să utilizăm comunicaţiile normale. Dar mă gândesc să ne oprim undeva pentru a afla noutăţile. Dacă este ce cred eu, nu există decât un loc unde am putea merge.

— O! Făcu femeia cu un glas neutru. Cât timp ai de gând să aşteptăm?

Crang, întunecat, o privi şi respiră profund.

— Dacă numele lui Gosseyn este pe lista pasagerilor lui Preşedintele Hardie – şi voi avea această listă la câteva minute după plecarea de pe pământ – îl vom aştepta aici, când va sosi, peste trei zile şi două nopţi.

— Şi dacă numele lui nu este pe listă?

— Atunci vom pleca îndată ce von fi siguri de acest lucru.

Numele lui Gilbert Gosseyn nu se găsea pe lista pasagerilor de pe Preşedintele Hardie.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns