Sesiune cinefila – Filme de neinteles

Ne-am adunatara la sezatoare cu scop refulator. Dam din casa si va spunem ce filme nu am reusit sa intelegem nici in ruptul capului. (Adina)
Josephine
Au fost multe filme, de-a lungul vremii, pe care am crezut ca nu le-am inteles. La a doua vizionare insa sau la o sedimentare corespunzatoare peste noapte, cu revelatiile de rigoare, am reusit sa le dau de capat. A fost unul (THE ONE adicatelea) care insa m-a chinuit, m-a sucit si eu l-am rasucit, ne-am certat in revizionari si NIMIC frate! Aceasta ciudatenie a cinematografiei (pentru mine) este Mulholland Dr. al lui Mr. Lynch, care in afara de o incitanta scena de sex dublu-feminin nu mi-a transmis nimic deosebit. Dupa a 3-a vizonare am incetat sa mai caut substraturi…

 Adina
 Inland Empire  
E deja tautologic sa spun ca Lynch-ul ultimilor ani sta ca un demiurg oriental intr-o bula de unde priveste zeflemitor la omenirea misunatoare pe sub fundu-i pretios…din gloata ridic timida o manuta: domnu Lynch inteleg ca mataluta esti dastept nevoie mare si ca te afundasi in stratosfera visarii mai ceva ca Mister Cobb, da’ arunca-mi domne si mie o sforicica innodata cu-o atica de sens, da-mi si mie o bucatica de cod sa-ti descifrez si eu Inlandu. Domn Lynch se scoteceste in buzunarele largi si imi intinde ceva. Hai maestre, iar iti bati joc de mine, ce sa fac cu iepurii astia?  Poate ca nu alergatura dupa cheia descifrarii e solutia ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere pana ce logica nu ca dispare, dar devine alta. Catatonica redare, traumatic rezultat

Andres 
Pentru aceasta sesiune am cautat putin in sertarul cu filme si unul singur mi-a sarit in ochi ca fiind pe cat de bun pe atat de enervant. SAW. Ok, nu toate au fost bune. Din cele 7 poate ca vreo 3 sau 4 au fost tari, restul… umplutura. Cineva a avut o placere sadica de a se juca cu mintile noastre, ale celor care l-am urmarit. De ce era nevoie de atatea parti pentru a ajunge la finalul (genial) care a fost? Mai multe filme, mai mult bani. Am inteles asta. Dar totusi…
Culmea ar fi sa mai apara unul!
Stefan
” … Universal acclaim … nota uriasa pe IMDB … Rotten Tomatoes in genunchi … Cativa dintre bloggerii cinefili extaziati …
Nimic nu parea a sta in fata celui care se anunta a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului si care, in ciuda unui advertising mai degraba modest, reusea sa se aleaga cu o nominalizare la Oscar, intrand in cursa pentru o categorie pretentioasa si avand parte de o concurenta stelara, sfarsind prin a pierde in fata prestatiei magnifice a unei Natalie Portman aflata intr-un moment de gratie …
M-am ales cu o poveste terna si absolut comuna, a unei iubiri care se vestejeste, salvata de jocul impecabil al actorilor si de realismul extrem in care este cufundata istoria acestora … De fapt n-am inteles nimic.
Dar stau si ma intreb : Intelege cineva ceva din viata asta ? … Asa ca, probabil, “Blue Valentine” chiar a fost un film bun … “
 Film Sinopsis
Adina ne provoaca din nou la o sesiune cinefila. De data aceasta trebuie sa vorbim despre un film de neinteles, despre un film la care am ramas masca nu datorita calitatii ci datorita faptului ca n-am priceput scopul, ideea si esenta acestuia. V-as fi scris ceva despre Mulholland Dr., dar pe Lynch vrei nu vrei tot il mai intelegi, v-as fi scris despre Fantana lui Aronofsky, dar si printre zecile de tone de filozofie tot pricepi esenta. In aceste conditii va scriu de Slipstream, sau despre singurul film fara logica. Povestea unui scenarist pe moarte ce penduleaza intre doua realitati e o tortura greu de digerat chiar daca te pricepi la filozofie. Regizat de Anthony Hopkins, Slipstream e pentru mine un haos de neinteles, iar daca aceasta este versiunea marelui actor asupra lumii, da-ti voie sa ma indoiesc de fericirea unui titan.

Catalin-Stalker
do you like my poetry?
marturisesc ca am vazut destul de multe filme ale caror intelesuri nu le-am prins; pentru scrierea asta am ales sa ma opresc asupra dead man-ului lui jarmusch din 1995, nu ca sa critic, ci dimpotriva! a incerca sa dai un inteles filmului inseamna sa-ti ocupi mintea cu prostii si sa nu te bucuri de o experienta cinefilmica adevarata! asa am facut eu: pe masura ce vizionam, incercam sa disting itele, cand mi-am dat seama ca pierdeam ce era mai important, adica filmul in sine care se scurgea pe langa mine! sa nu depasesc alea 100 de cuvinte: mi se pare fascinant ca gabriel byrne, a carui aparitie pe ecran nu depaseste 1 minut, reuseste sa nu treaca neobservat, astfel incat dupa ani si ani, la intrebarea: -”in ce filme a jucat gabriel byrne? raspunsul sa vina prompt:- “in dead man, etc”.
Diana
M-am gandit ceva daca sa scriu la tema propusa de data aceasta de Adina despre Imaginarium of Doctor Parnasus al lui Terry Gilliam (overrated kitch if you ask me) sau despre ceva de Lynch.

Raspunsul e insa destul de clar: Lynch e indubitabil maestrul lasatului cu gura cascata, cu parul zbarlit, cu o expresie de what the fuck is going on. Pe mine cel putin Mulholland Drive m-a incercat greu cu ale sale lesbiene, vorbe alandala si indicii de nedescifrat. Cred ca pana la urma, in ciuda tuturor scenariilor si speculatilor despre intelesul filmului, raspunsul e unul singur: nu are niciun sens. Silenzio deci!
Khronos
The Boys from Brazil
Film autist, dar totusi simpatic. Maestrul Olivier in rol de evreu cu accent de Strangelove tre’ sa-l opreasca pe Gregory Peck in rolul lui Mengele din misiunea lui de a-l clona pe Führer si a da startul celui de-al patrulea Reich. Cam de tot rasul si toata jena, but nevertheless digerabil.
Filmul e plin de nume sonore, cu potential, insa rezultatul final suge. Scenariul e de vina in primul rand, dar nici regia nu se lasa mai prejos. De vazut in vreme de mare sictir, poate cu inceputul unui nou val canicular
 
Simplu si Genial
As fi mentionat Death Proof (poate cel mai slab Tarantino) sau Irreversible (pe care nu l-am inteles si nici apreciat, cu exceptia Monicai) sau chiar Tropic Thunder (bleah…). Insa aleg un alt film pe care toata lumea l-a laudat si cu care eu nu m-am impacat deloc: Little Miss Sunshine. Nu a fost nici comedie, nici drama, nici nimic, decat o adunatura de oameni fara scop in viata si fara niciun dorinta de a schimba aceasta. Nici macar Abigail Breslin nu poate schimba parerea mea, chiar daca nu sunteti de acord cu ea.

Piratul cinefil
Cum am auzit de un  film de neinteles care si-a facut de cap si altceva nu a vrut cum  mi-a si sarit gandu la Mulholland Drive, dar acel tip  de “mister” nu mi-a placut,mai mult m-a scos din sarite…astfel o sa iau pe “altcineva” la puricat…mergem pe ceva de genu:”de ce Steven Seagal  mai e distribuit in  filme ?? ca sa ma scoata din sarite ??J))”glumesc dar totusi de ce?? Si acum  la modul serios :Primer, un film  greu de inteles si in acelasi timp o ciudatenie in adevaratu sens al cuvantului,te arunca uneori intr-o confuzie totala, din moment in moment iti vine sa-i dai pace,te zbati ca pestele pe uscat asteptand finalu.Ca idée e cat se poate de original dar  lasa de dorit la capitolu regie si interpretari,un SF “low buget” bun in momentele cand vrei la modu serios “sa te scarpin in crestet”…
Tloni
pentru cei care acum 10 ani aveau in jur de 20 de ani, trilogia Matrix a insemnat probabil mult mai mult decat ar fi meritat. daca primul Matrix a fost o masinarie infernala superb conceputa, o explozie de efecte speciale revolutionare, filozofie la moda, cyberpunk goth si anarhism radical [“what do you see? businessmen, teachers, lawyers, carpenters. these people are still a part of that system, and that makes them our enemy”] – urmatoarele doua parti au esuat in grandilocventa si clisee new age. din acest motiv am si renuntat sa decriptez toate enigmele cu care fratii Wachowski, confundand un film cu o revista de integrame, si-au condimentat trilogia pana la sfarsit.
monologul final nihilist al lui Smith ramane, oricum, singurul moment artistic din Matrix Revolutions.