Imperiul marelui judecător de A. E. Van Vogt

David Marin îşi muşcă buzele când preşedintele Consiliului Conducătorilor de grup anunţă cu gravitate:

— Şi acum, cazul lui Wade Trask, acuzat de răzvrătire.

Marin trăsese până atunci cu urechea la spusele lui John Peeler, unul din conducători, care, după un an, mai încerca încă să îi convingă pe membrii Consiliului că ar trebui făcută o modificare în legea grupului referitoare la statutul femeii. Era un secret binecunoscut de toţi faptul că Peeler se ataşase în mod deosebit de o tânără şi că se străduia să facă o lege specială care să o ferească pe fată de jocurile de împerechere ale grupului.

Marin renunţă să mai asculte cearta dusă pe şoptite. Wade Trask, vinovat de răzvrătire era cazul pe care îl aştepta, îşi lăsă privirea să rătăcească de-a lungul sălii de consiliu. O duzină de alţi oameni şi doi secretari stăteau la o masă lungă, luând notiţe. Oscar Podrage, tânărul îndesat şi posomorât care era conducătorul Americii de Nord Centrale, ridică ochii şi întrebă:

— El e savantul acela?

Medellin, preşedintele, făcu un semn unuia din secretari. Funcţionarul se uită prin nişte hârtii, apoi citi cu glas tare:

— Wade Trask, inginer fizician, expert în materie de Prippi {1}, experimentator în electronică… Se opri. E o listă cu cărţile pe care le-a scris.

Preşedintele Medellin îşi mută privirea de la un chip la altul.

— Se pare că suntem de acord, domnilor, spuse el.

În vocea lui se simţea un ton de uşurare.

Marin ridică mâna şi i se dădu cuvântul. Gânditor, el îşi studie auditoriul. Dintre cei prezenţi, Podrage, Edmund Slater, Medellin şi el însuşi erau profesionişti. Restul ocupaseră — cu puţin timp în urmă — funcţii importante în industrie, învăţământ şi ştiinţă înainte de a fi invitaţi să preia posturile de conducere pe care le aveau acum. Medellin şi Podrage erau organizatorii supremi ai acestei ere care combina viaţa în grup cu libera iniţiativă. Slater, poliţistul, era sabia şi biciul. Şi David Marin, oare, ce era? Nu-şi găsea totuşi locul printre aceşti oameni materialişti. În calitate de comandant al tuturor forţelor armate ale Marelui Judecător nemuritor, el asigura personalul pe care alţii îl modelau fără cruţare.

Sarcina lui era să cucerească, unul câte unul sau mai multe deodată, acele state-„bandit” care răsăriseră pe tot cuprinsul planetei după cel de-al treilea război atomic, ce se încheiase cu mai mult de douăzeci de ani în urmă. Odată acest lucru îndeplinit, îi preda pe cei cuceriţi organizatorilor şi poliţistului-călău. Apoi se retrăgea, întrucât restul nu îl privea.

Din această cauză avusese întotdeauna un statut special în cadrul Consiliului. Era conştient că această situaţie privilegiată se va întoarce acum împotriva lui, deoarece cunoştea sentimentele de invidie, ranchiună şi frică ale colegilor lui.

Marin vorbi încet, încercând să îşi stăpânească tensiunea interioară:

— Consider că ar trebui făcută încă o cercetare asupra cazului Trask şi cred, într-adevăr, că ar fi justificată o achitare.

— Pe ce temei?

Vorbise Podrage. Părea mai degrabă curios decât potrivnic.

Marin îşi exprimă punctul de vedere:

— Când am citit afirmaţiile lui Wade Trask, pe baza cărora a fost acuzat de trădare şi pe care el le-a recunoscut, am descoperit că ele se reduceau, în esenţă, la următoarele: ideea grupului şi a liberei iniţiative trebuie dezvoltată mai mult. Când îmi amintesc de câte ori am discutat problema asta aici, de câte ori ne-am întrebat cum ar putea fi îndreptat un defect al firii umane printr-o modificare a ideii de grup, nu pot să accept că afirmaţiile făcute în acelaşi sens de Trask îi pot aduce acestuia condamnarea la moarte.

Şi încheie ferm: Cred că Wade Trask este la începutul unei cariere ştiinţifice care va onora sistemul ce a făcut-o posibilă. De aceea cer ca verdictul de „vinovat” să fie schimbat astfel: judecătorul suprem, juriul şi procurorii sunt apreciaţi pentru zelul de care au dat dovadă. Prizonierul este criticat dar eliberat pentru lucrările sale valoroase.

În timp ce vorbea, îşi dădea seama din ce în ce mai mult că unii din cei prezenţi se încruntau. Văzu, de asemenea, că nu era singurul care observa că argumentele lui aveau efect. Medellin aruncă o privire de-a lungul mesei de conferinţe şi pe faţă i se întipări o expresie de nelinişte. Făcu grăbit un semn funcţionarului de lângă el:

— Vrei, te rog, să citeşti exact cuvintele trădătoare rostite de Trask?

Secretarul se uită pe hârtiile lui, apoi desfăcu mai multe foi ale unui manuscris şi spuse cu voce seacă:

— Voi cita acum afirmaţia lui Wade Trask, aşa cum au relatat-o martorii şi cum a recunoscut-o el însuşi: „Principiul colectivist — cuvintele domnului Trask — a fost dus prea departe. Descoperirile mele personale au stabilit faptul că relaţiile sociale cer o abordare a acestui principiu diferită de tot ce s-a încercat până acum.”

În tăcere, David Marin blestemă nebunia care îl făcuse pe Trask să uite limitele impuse cetăţenilor în ceea ce privea vorbirea liberă. După spusele savantului, aceasta se întâmplase în ziua în care reuşise să transfere impulsurile nervoase ale unui pui de găină în sistemul nervos al unui câine, ceea ce îl adusese într-o stare de exaltare neobişnuită. La proces, Trask încercase să justifice afirmaţiile sale condamnabile datorită unei surescitări nervoase extreme, dar explicaţia nu fusese luată în seamă.

Medellin se adresă din nou secretarului:

— Marele Judecător a văzut aceste documente ale procesului?

Marin simţi un fior. Medellin pusese întrebarea cu bună ştiinţă, ceea ce arăta că Marele Judecător se interesase de cazul Trask.

Funcţionarul răspunse:

— Da, domnule. A cerut acest dosar săptămâna trecută şi l-a înapoiat azi-dimineaţă.

— A făcut Marele Judecător, întrebă Madellin, vreo recomandare cu privire la măsurile care trebuie luate în acest caz?

Era ca la lecţia de catehism. Evident, Medellin ştiuse tot timpul că Marele Judecător pronunţase deja sentinţa.

Funcţionarul întoarse mai multe pagini, ca şi când ar fi căutat ceva, pe urmă citi:

— Un caz clar de trădare”.

— Este semnat de el?

— Este parafat, domnule. Sentinţa este Moarte.

Marin nu întrebă de ce ancheta preliminară nu fusese introdusă în procesul-verbal. Consiliul ţinea să dea impresia că Marele Judecător nu intervine în deliberări.

Mohorât, el bănui că simpla idee că un savant putea adopta o poziţie critică îl deranjase pe cel care stăpânea pământul din anul 2140 e.n.

Marin îşi muşcă buzele, clătină din cap şi se chinui să zâmbească. Îşi dădu seama că operaţiunile de rutină ale procesului erau ca de obicei abordate în mod forţat.

Medellin vorbea la telefon:

— Eşti Tilden Arallo, conducătorul grupului 814?

— Tilden Arallo.

Răspunsul veni de la un difuzor. Era o voce de bariton. Probabil omul bănuia deja că i se telefona de la o reuniune oficială, deoarece avea un ton respectuos.

— Sunt Medellin, preşedintele Consiliului Conducătorilor de grup.

— Da, Excelenţă?

— Am primit instrucţiuni din partea Consiliului să te contactez în legătură cu membrul grupului vostru, Wade Trask.

— Care sunt instrucţiunile?

— Wade Trask, spuse Medellin, a fost condamnat la moarte. Ca urmare, grupul tău devine răspunzător pentru toate acţiunile numitului Wade Trask, fiind subînţeles că asupra mişcărilor şi acţiunilor sale nu pot fi impuse alte limite în afara celor legale. Rebelul condamnat, Wade Trask, va primi dispoziţii să se prezinte la Convertizor, pentru execuţie, exact peste o săptămână, la miezul nopţii.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns