Frumoasa lumii de Mihai Eminescu

Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Pădurea neagră. Ş-au apucat oamenii din satul cela a zice că nu s-a putea să s-apropie nime de pădurea ceea. Ş-aşa era părăsită, nime nu se ducea, că ziceau că la miezul nopţii vin dracii.

Acu bietul omul ist sărac a zis într-o zi către femeia lui:

– Măi femeie, tot o moarte-am să mor, ia să mă duc eu în pădurea ceea, să văd ce-oi găsi acolo.

Aşa, i-a făcut nevasta o turtă-n traistă şi s-a pornit el; a luat puşca-n spate. Ajungând el acolo, lui îi era foarte frică… da’ omul sărac sărăcia-l împinge a se duce oriunde ca să câştige.

Iaca, mergând el aşa, ajunge la un copac nalt şi tufos straşnic, nu ştiu cum s-o fi chemat, şi vede-o pasăre aşa de frumoasă – era de aur. Acu el ce să facă, ca doar să n-o-mpuşte, s-o poată prinde, că, vânzând-o vie, mai multe parale ar fi luat. Alungând-o el prin copac, ea se vârâ-ntr-o bortă… ş-o prinde. El n-a mai stătut către noapte, că s-a temut de draci, ci a luat pasărea ş-a venit acasă ş-a făcut o cuşcă bună ş-a pus pasărea-n cuşcă.

Acu el în ziua ceea, era sâmbătă, care-o prins-o, şi duminică dimineaţa s-a ouat un ou. Oul era de aur. Da’ el zice:

– Ei, măi femeie, eu n-oi vinde pasărea asta, că ea s-a oua şi eu oi avea câte-un ou şi m-oi hrăni din zi-n zi.

El ia oul şi se duce-n târg şi-l întreabă negustorul:

– Ce ai de vândut şi cât ceri?

– Am un ou şi cer o mie de lei.

Da’ un jidan zice (tot ei îs mai mehenghi):

– Ia să văd oul.

Când vede oul cel de aur – făcea mai mult decât o mie de lei – (îi dă mia de lei). Ia el mia de lei, cumpără cele trebuincioase pentru copii şi femeie şi se duce-acasă. Da pe guşa păsării era ceva scris, da’ omul nu ştia carte.

Când în a doua duminică iar s-a ouat un ou de aur. Şi el s-a dus şi iar a cerut o mie de lei. Da’ să iei samă, d-ta, că tot jidanul cela i-a ieşit înainte!

În a treia duminică, când a dus oul, a pus pe gânduri pe jidan. Şi s-a gândit aşa jidanul: l-a întrebat unde şede, să se ducă să vadă de unde are el ouă de aur. Vine jidanul; da’ el ţinea cuşca în colţul casei.

Cum a intrat jidanul în casă – el ştia carte – odată şi-aruncă ochii-n fundul casei. Pe guşa păsării aşa scria: „Cine-a mânca inima are să fie-mpărat; cine-a mânca rânza, de câte ori s-a trezi pe noapte, de-atâtea ori are să găsească câte o pungă de bani sub cap; cine-a mânca maiurile are să fie om cu noroc în lume, oriunde va merge el, orice pas a face el, tot cu noroc are să fie”. Acu jidanul, tot cu duşmănie asupra creştinului:

– Vinde-mi mie pasărea!

– N-o pot, jupâne. Asta-i câştigul meu, toată viaţa pentru mine şi pentru copii.

În sfârşit, cât s-a pus jidanul, n-a vrut bietul om s-o vândă. Jidanul a zis că i-i rău şi c-are să mâie la om. Vânătorul a doua zi s-a sculat de dimineaţă şi s-a dus cu puşca după vânat. Da’ jidanul – şiret, da’ femeia, ca de-a noastre, proastă – şi-i zice-aşa femeii:

– Nevastă, ce să trăieşti c-un om aşa de sărac, vin’ să te iau eu, că te-oi ţine bine şi ţi-oi ţine şi copiii. Da’ femeia zice:

– Dacă te-i boteza! Apoi, zice, cum la noi, nu se poate să se despărţească.

Da’ jidanul zice:

– Lasă-l pe mâna mea, că eu îl omor până mâine. Îi dă nu ştiu ce şi omoară omul. De-acolo zice-aşa:

– Femeie, te-oi lua, dar mai întâi taie-mi pasărea şi mi-o frige.

Da’ să nu lipsească nimica din pasăre, toată s-o mănânc eu. Şi femeia, dobitoacă, ea s-a potrivit. A tăiat şi a fript pasărea ş-a pus-o pe vatră, a strâns-o şi ea iese din casă cu treabă, şi copiii, tustrei, intră-n casă. Zice unul dintr-înşii:

– Mă, tare mi-i foame… Mama a fript pasărea ceea, hai să mâncăm câte-o bucăţică.

– D’ apoi dac-a fript-o jidanului, ne-a bate!

– Hai să mâncăm dinăuntru, că nu s-a vedea.

Ia cel mare inima, cel mijlociu rânza, cel mic maiurile. Pasărea acu nu mai plătea nimica dacă le mâncase acelea. Da’ copiii, după ce-au mâncat:

– Măi, hai să fugim, că ne-a bate.

Şi era o bortă-n dosul casei şi s-au vârât acolo.

Vine jidanul. Da’ la pasăre cele nu-s într-însa. Apoi începe-a striga, bate pe biata femeie.

– De bună seamă, au mâncat copiii, căci altul nime n-a fost în casă.

Jidanul îndată strigă după copii, să-i taie, să mănânce el din copii. I-au căutat, i-au căutat, în sfârşit nu i-au găsit. Dac-a văzut jidanul că nu-s şi nu-s, s-a dus dracului – cruce de aur în casă! – a lăsat şi pe femeie şi tot. Că el tot aşa era să facă, d-apoi Dumnezeu a lăsat mai bine să mănânce copiii decât dânsul, că Dumnezeu nu doarme. Acu, acel mare a umblat ce-a umblat şi s-a făcut împărat pe ţara aceea. Acu numai aista era micuşor de tot, tot la mă-sa şedea, ist care mâncase maiurile, şi pesemne unde avea el să aibă aşa noroc, tare era leneş.

Cel ce a mâncat rânza găsea tot pungi de bani şi se făcuse straşnic om de rău. Îi erau dragi numai petrecerile, să ierţi mata, îi erau dragi cucoanele cele frumoase. Acu, acolo, straşnic era de frumoasă una de-i zicea Frumoasa Lumii. La soare te puteai uita, da la dânsa ba.

Acu el tot umbla, că doar i-ar da-o boierul cela, da nici că vrea să i-o dea. Iaca vine el acasă la mă-sa:

– Mamă, ce mi-s buni mie banii dacă nu pot eu lua pe ceea ce mi-a picat dragă!

Da’ mă-sa zice:

– Dragul mamei, du-te şi tot te-i putea întâlni cu ea. (Să vorbească cu dânsa, poate i-ar fi fost şi ei drag.) Da’ ea era vicleană. Acu aist ce-a mâncat maiurile se juca cu nişte bulgăraşi cu alţi băieţi pe-afară. Vine un moşneag.

– Dragul moşului, ce faci tu aici?

– Ia mă joc, moşule!

– Hai cu moşu, că ţi-a da pere şi mere (ştii, ca la copii) – înşeală pe băiat şi-l ia cu dânsul.

Da’ acela era un vrăjitor grozav – îngheţa apa. Ş-acu el, tot vrăjind prin Pădurea neagră, a dat de ceva straşnic, care el nu putea face, numai c-un copil. Se duce-acolo cu băiatu-n mijlocul pădurii şi dă de-o piatră mare. Şi bate de trei ori în piatră şi se deschide pământul. Şi el zice băiatului aşa:

– Măi băiete, du-te pe scările ieste într-acolo sub pământ (erau nişte scări) şi-ai să cobori într-o grădină aşa de mândră, şi-ai să dai de-o căsuţă acolo-n grădină. Să intri-n casă ş-ai să vezi un horn făcut acolo şi pe vatră ai să vezi o cheie. Să iei cheia ceea, s-o pui în brâu şi să vii înapoi la mine. Da’ na-ţi ş-o veriguţă de fier, că făr’ de veriga asta nu poţi intra. (Acolo era pe ceea lume, zice-că.) Băiatul se ia, merge-ncetişor şi intră pân’ în grădina ceea.

Da’ acolo aşa era o mândreaţă, grădină cu pomi cu poame de aur… încât băiatul s-a mirat când a intrat acolo şi, ştii, ca copilul, mai degrabă a alergat la pere şi la mere decât la cheia moşneagului. Ştii cum e treaba noastră – era cu cămeşoi şi cu cureluşă bună-ncins, ş-o umplut sânul de mere şi de pere. El pornise să iasă, când şi-aduce aminte de cheie, merge într-acolo ş-o ia – da cheia era straşnic de ruginită… Cine ştie ce-ar fi făcut el cu cheia ceea, şi astăzi am fi fost sub mâna lui poate… Se ia băiatu-ncetişor, se suie iar pe scară să ias-afară – că ştii d-ta că el, bătrânul, deşi avea putere, nu putea intra în rai, dar ista ca copil…

Când a ajuns în gură să iasă, moşneagul a strigat:

– Stai, nu ieşi! Dă-mi cheia!

Băiatul zice (era mic, da tot cu cap):

– Ba lasă-mă să ies întâi afară!

– Ba nu te las.

– Nu-ţi dau cheia! (Ştii d-ta, nici mâna nu putea vârî, că era păcătos.)

– Am să te omor.

– Omoară-mă, numai dacă poţi!…

El face tranc! cu picioru-n pământ şi se-nchide pământul. Ce s-ă facă bietul băiat? Ia să se-ntoarcă, să se ducă iar prin grădinile cele. Când colo, era-nchis pământul, nu mai era mândreaţa ceea. Începe băiatul a plânge. Plângând aşa, îşi freca mâinile. Şterge pe veriga ceea ce i-o dat-o moşneagul şi vine-un om. Omul cela era de fier. Era duh necurat; om de-ai noştri de fier, unde se poate?

– Măi băiete, cine te-a adus pe tine-aici?

– Iaca cum şi iaca cum, spune băiatul tot.

– Eu te-oi scoate, băiete, da-întâi să te duci de-aici, să-mi tai vreo douăzeci de vaci, să-mi frigi, să am de mâncat pe drum, când te-oi duce (că ştii d-ta, nouă ni s-a părut că era-n gură, da el era tocmai-n fundul pământului, când a-nchis el piatra).

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns