Făuritorii de arme de A. E. Van Vogt

Unu.

Hedrock aproape că uitase de raza spion. Ea continua să strălucească, imaginea de pe ecran arătând la fel de limpede ca întotdeauna sala imperială de conferinţe. Mai erau oameni care se aplecau jos de tot, asupra mâinii ţinerei cu faţa rece aşezată pe scaunul ca un tron şi sunetele glasurilor lor se auzeau desluşit. Totul era aşa cum trebuia să fie.

Dar Hedrock îşi pierduse orice interes pentru sala aceea de protocol, pentru scena de curte. Cuvintele îngheţate ale tinerei i se învârteau mereu prin minte, deşi trecuseră câteva minute bune de când le rostise.

— În împrejurările de faţă, spusese ea, nu ne putem îngădui luxul de a ne mai lua şi alte riscuri cu acest trădător de la Arsenale. Ceea ce s-a întâmplat până acum este mult prea important. Drept care, domnule General Grall, ca măsură de precauţie pur şi simplu, îl veţi spânzura. Înlănţuirea în timp a lucrurilor este importantă. Ca de obicei, va prânzi la masa mea, întrucât doresc să asist personal la execuţie.

— Prea bine, Maiestate…

Hedrock se mişca fără astâmpăr înainte şi înapoi în faţa aparatului său video. Până la urmă se holbă din nou la ecran, care, în actuala sa formă materializată, ocupa în întregime colţul apartamentului. Conştient de situaţia sumbră, văzu că tânăra este încă în sala de consiliu, dar a rămas singură. Şedea cu un vag zâmbet pe faţa ei prelungă. Zâmbetul i se istovi când atinse un instrument aflat pe scaunul ei şi începu să dicteze cu glas limpede, ca de clopot.

O vreme, Hedrock aşteptă să se pătrundă pe deplin de treburile curente de palat pe care le discuta ea. În minte îi stăruia un ţel, o încăpăţânare din ce în ce mai îndârjită de a nu accepta eşecul reprezentat de situaţia actuală. Cu multă grijă, începu să-şi acordeze teleecranul.

Imaginea tinerei Împărătese se estompă. Placa vizuală pâlpâi aducând o lumină informă, dar în cele din urmă contură faţa unui bărbat şi apoi se stabiliză. Hedrock spuse:

— Convocarea consiliului superior al făuritorilor de arme.

— Dar o să dureze măcar un minutspuse cu gravitate bărbatul de pe ecranpână ce stabilim legătura cu diversele locuri unde se află membrii consiliului.

Hedrock încuviinţă ţeapăn din cap. Deodată îl apucă frica. Până atunci glasul lui fusese destul de ferm, dar avea senzaţia că va începe să-l tremure ca la bătrâni. Rămase calm locului, străduindu-se în mod conştient să destindă această încordare. Când se uită din nou la ecran, imaginea unică era înlocuită acum de douăsprezece imagini din locuri diferite; erau deci destui consilieri prezenţi pentru ca adunarea să fie legal constituită. Începu imediat o relatare a condamnării sale la moarte. Într-un târziu încheie:

— Nu încape îndoială că se întâmplă ceva important. De mai multe ori în cursul ultimelor două săptămâni, când s-a convocat o conferinţă imperială, m-am trezit abătut către conversaţii plicticoase cu ofiţeri superiori, împiedicat fiind astfel să revin la mine acasă. Dar după părerea mea, factorul semnificativ al ordinului de spânzurare este elementul timp implicat. Observaţi că nu voi fi arestat decât la unu, adică peste trei ore. Şi pe urmă mi s-a mai permis să revin în apartamentul meu la timp pentru a asculta pronunţarea sentinţei. Dacă oamenii cunosc topografia Arsenalelor, cu siguranţă că-şi dau seama că cele trei ore pe care le am la îndemână sunt un răgaz suficient pentru fuga mea.

— Adică vrei să spui că ai de gând să rămâi? Îl întrebă cu asprime consilierul Peter Cadron.

Pe Hedrock iarăşi îl copleşi senzaţia de răceală şi înţepeneală. Când vorbi din nou, vocea lui avea un uşor tremur, deşi cuvintele în sine erau precise şi, în esenţa lor, încrezătoare:

— Vă rog să nu uitaţi, domnule Cadron, că noi am analizat împreună caracterul Împărătesei. Presiunile socio-tehnice anormale ale epocii au făcut-o la fel de neliniştită şi înclinată spre aventurism aşa cum sunt toţi cei19 miliarde de supuşi ai ei. Are poftă de schimbări, de distracţii, de emoţii şi experienţe noi. Dar mai presus de toate ea întruchipează puterea imperială, reprezentativă pentru forţele conservatoare, potrivnice schimbărilor. Rezultatul este o permanentă luptă mintală, o periculoasă stare de dezechilibru, care de veacuri încoace face din ea cel mai rău duşman al Arsenalelor.

Fără doar şi poate, execuţia prin spânzurătoare îi va îmboldi nervii tociţi, zise cu răceală alt consilier. Cele câteva clipe cât te va vedea zbuciumându-te şi zvârcolindu-te în ştreang, viaţa i se va părea mai puţin monotonă şi cenuşie.

— Ceea ce aveam în minte, spuse cu seriozitate Hedrock, este că unul dintre Negatiştii noştri ar putea rezolva diverşii factori pentru a oferi sfaturi cu privire la valoarea practică a rămânerii mele.

— Îl vom consulta pe Edward Gonish, spuse Peter Cadron. Te rog, numai, să ai răbdare până când discutăm în particular această chestiune.

Se retraseră, dar nu din punct de vedere vizual, căci feţele lor rămaseră pe ecranul video şi cu toate că Hedrock îi vedea mişcând din buze, nu ajungea până la el nici o voce. Conversaţia continuă multă vreme şi un răstimp ce i se păru interminabil i se explica ceva unei persoane nevăzute. Atât de tare se prelungi scena, încât până la urmă Hedrock rămase cu dinţii şi pumnii încleştaţi. Scoase un oftat de uşurare când luă sfârşit acest răgaz de tăcere şi când Peter Cadron spuse:

— Raportăm cu regret că Negatistul, Edward Gonish, consideră că nu sunt destui factori cunoscuţi lui ca să-l ofere vreun fir conducător. Aşadar ne rămâne o singură cale logică şi deci dorim să punem o singură întrebare: La ce oră ţi se vor reduce la minimum şansele de a fugi din palat? Ai putea rămâne la prânz?

Hedrock se ţinu drept şi calm, aşteptând să se elibereze de şocul informării privitoare la verdictul Nega-tistului. Nici nu-şi dăduse seama până atunci cât de mult depinde de acel geniu intuitiv superb instruit pentru a decide în privinţa propriei sale vieţi sau morţi. Într-o clipă situaţia devenise nesigură şi primejdioasă dincolo de cele mai negre presimţiri ale lui. Într-un târzin spuse:

— Nu, dacă rămân la masă sunt prins. Împărătesei îi place să se joace de-a mâţa cu şoarecele şi cu siguranţă că în cursul prânzului mă va informa în privinţa sentinţei. Eu am un plan, care depinde de reacţiile ei afective şi se bizuie pe faptul că i se va părea necesar să se justifice.

Făcu o pauză, încruntându-se la ecran. Apoi reluă:

— Care au fost concluziile discuţiilor voastre? Am nevoie de tot ajutorul posibil.

Consilierul Kendlon, un bărbat grăsuliu care nu vorbise până atunci, zise:

— După cum ştii, Hedrock, prezenţa ta la palat are două scopuri: unul este protecţia Arsenalelor de un atac prin surprindere în cursul perioadei pe care am convenit cu toţii s-o numim o vreme periculoasă pentru civilizaţia noastră. Celălalt scop este fireşte propriul tău plan făvorit de a stabili o legătură între Arsenale şi guvernul imperial. Aşadar eşti spion doar într-un sens benign al cuvântului. Orice informaţie de rang inferior pe care o poţi obţine e întru totul a ta. Noi n-avem nevoie de ea. Dar gândeşte-te bine: ai auzit cevaorice lucrucare ar putea constitui temeiul teoriei tale că se plănuieşte o grozăvie?

Hedrock clătină încet din cap. Brusc îi dispăru orice emoţie. Căpătă senzaţia unei detaşări fizice. Într-un târziu vorbi ca dintr-o zonă îndepărtată şi rece, cu precizie, calm şi concludent:

— După cum văd, domnilor, n-aţi ajuns la nici o hotărâre şi totuşi nu puteţi nega că nu prea aveţi chef să-mi vedeţi rupte legăturile de aici. Şi nu încape nici o îndoială în privinţa interesului vostru intens de a afla ce ascunde Împărăteasa. Şi în sfârşit, după cum spuneaţi, mai e şi planul meu favorit. Aşadar am hotărât să rămân locului.

Nu s-au grăbit chiar atât de tare să se declare de acord. Caracterul ciudat şi capricios al Împărătesei crea şansele ca cel mai mic cuvinţel din partea lui să devină fatal. Amănuntele… Amănuntele… Le discutară laborios. De pildă, faptul că Hedrock era aparent primul trădător al Arsenalelor din istorie, care totuşi refuzase să furnizeze vreo informaţie curioasei conducătoare a imperiului, înfăţişarea lui izbitoare, mintea strălucită şi personalitatea puternică o fascinaseră deja, lucru previzibil şi în viitor. Aşadar, în afara faptului că ea era implicată în ceva tainic şi important, ameninţarea cu spânzurătoarea reprezenta un test, rezultatul suspiciunii. Dar trebuia să fie prudent. La nevoie putea să-l ofere Împărătesei înformaţii secrete de natură mai generală despre Arsenale, pentru a-l gâdila poftă să afle mai mult şi…

În momentul acesta buzzer-ul de la uşă întrerupse cu bâzâitul lui conversaţia. Tresărind, Hedrock stinse aparâtul şi-l scoase din priză. Apoi, conştient în mod acut că şi-a îngăduit să se lase pradă nervilor şi spaimei, îşi scoase cu gesturi măsurate acul de aur de la cravată şi se aplecă asupra biroului. Acolo se afla inelul, o bijuterie mică dar strălucitoare, capul ornamental fiind o replică exactă a aparatului de spionaj cu raze, imaginea acestuia era alcătuită într-o formă solidă prin forţe aţomice generate de sursa de energie din interiorul inelului. Soluţia cea mai rapidă ar fi fost să elibereze micuţa pârghie automată legată tocmai în acest scop de inel, dar lucrul cel mai important îl constituia starea sa de nervi.

Era o sarcină la fel de delicată că şi pusul aţei în ac. De trei ori îi tremură puţin mâna, ceea ce-l făcu să nu nimerească scobitura aproape invizibilă pe care trebuia s-o atingă cu degetul. La a patra încercare o nimeri. Aparatul de raze-spion începu să clipească la fel ca o lumină zdrobită, numai că nu rămaseră nici un fel de sfărâmături, nimic afară de aerul gol. Unde stătuse obiectul, pe colţul mesei, nu se mai afla acum decât pătura pe care o aşternuse peste birou, ca să-l protejeze tăblia de zgârieturi. Hedrock aruncă pătura înapoi în dormitor şi apoi rămase o vreme nehotărât cu inelul în palmă. Îl puse în cele din urmă într-o cutie de metal, împreună cu alte trei inele şi potrivi mecanismul cutiei în aşa fel încât să le dizolve pur şi simplu în cazul când ar fi umblat altcineva la ea. Numai pistolul circular rămase în jurul degetului său când într-un târziu se duse calm să răspundă la bâzâitul insistent al soneriei.

Hedrock recunoscu în bărbatul înalt de pe coridor o ordonanţă a Împărătesei. Individul îl salută ca pe un cunoscut şi-l spuse:

— Domnule căpitan, maiestatea sa mi-a cerut să vă informez că se serveşte prânzul şi vă roagă să poftiţi imediat.

O clipă Hedrock avu impresia netă că este victima unei farse şi că Împărăteasa Innelda s-a apucat deja de micul ei joc palpitant. Nu putea fi atât de devreme ora prânzului. Se uită la ceas. Cadranul indica1235 Trecuse o oră de când auzise din gura frumoasă dar cu trăsături ferme a Împărătesei acea condamnare la moarte.

De fapt, chestiunea dacă rămâne sau nu până la ora prânzului fusese decisă de alţii, nu de el. Evenimentul survenise şi-l luase pe nepregătite tocmai când le spunea membrilor consiliului că mai are o oră de răgaz. Realitatea poziţiei lui se clarifică pe parcursul drumului pe care-l străbătu printre şiruri de soldaţi postaţi pe toate coridoarele care duceau la sufrageria regală; şi această realitate indica rămânerea lui acolo. Era atât de definitivă încât Hedrock se opri în pragul amplei încăperi, rămase o clipă locului, zâmbind sardonic şi îndată se regăsi.

Calm, cu un uşor zâmbet pe buze, trecu printre mesele curtenilor zgomotoşi şi se aşeză pe scaunul lui, al cincilea de la capul mesei unde urma să se instaleze Împărăteasa.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns