Diavolul şchiop de Alain-René Lesage

 

CE FEL DE DIAVOL E DIAVOLUL ŞCHIOP. UNDE ŞI PRIN CE ÎNTÂMPLARE A FĂCUT CUNOŞTINŢĂ CU DÂNSUL DON CLEOPHAS LEANDRO PEREZ ZAMBULLO.

O noapte de octombrie acoperea cu adânc întuneric celebrul oraş Madrid; poporul se şi retrăsese pe-acasă, lă-sând străzile libere îndrăgostiţilor, să-şi cânte durerile sau bucuriile sub balcoanele iubitelor; sunetul ghitarelor şi începuse să-i neliniştească pe părinţi şi să-i alarmeze pe bărbaţii geloşi; în sfârşit, era aproape de miezul nopţii când donj£! Eophas Leandro Perez Zambullo, student din AJrata), ieşi cu repeziciune prin bageaua unei case, unde îl introdusese indiscretul fiu al zeiţei Cythera. Încerca să-şi păstreze viaţa şi onoarea, silindu-se să scape de trei-‘ patru spadasini, care-l urmăreau îndeaproape pentru a-l omorî ori pentru a-l sili să ia în căsătorie pe-o doamnă cu care-l surprinseseră cu puţin timp înainte.

Deşi singur împotriva lor, se apărase cu vrednicie şi nu fugise decât pentru că urmăritorii îi luaseră spada în timpul luptei. Îl urmăriră câtăva vreme pe acoperişuri; dar, din cauza întunericului, îi pierdură urma. Se îndraptă către o lumină pe care-o zărise de departe şi care, oricât de slabă era, îi servi drept far într-o atât de piimejdioasă împrejurare. După ce fu ameninţat să-şi rupă de mai multe ori gâtul, ajunse lângă podul unei case, de unde ieşeau razele acelei lumini, şi intră înăuntru pe fereastră, bucuros ca un matelot care-şi vede. Vaporul, ameninţat de naufragiu, ajungând cu bine în port.

Se uită mai întâi în toate părţile; şi foarte mirat că nu găseşte pe nimeni în această încăpere vârâtă sub acoperiş, care i se păru un apartament destul de ciudat, începu să-l cerceteze cu atenţie. Văzu o lampă de aramă atârnată de plafon, cărţi şi hârtii împrăştiate în neorându-ială pe-o masă, o sferă şi nişte compasuri într-o parte, fiole şi cadrane într-alta, ceea ce îl făcu să presupună ca 2 dedesubt trebuia să locuiască vreun astrolog care venea să-şi facă observaţiile în acest loc.

Prinse a se gândi la pericolul din care-l scăpase norocul şi se întreba dacă să rămâie acolo până a doua zi, sau să ia o altă hotărâre, când auzi un lung oftat aproape de dânsul. Întâi îşi închipui că-i vreo plăsmuire a spiritului său agitat, vreo nălucire a nopţii; de aceea, fără să-l ia în seamă, îşi urmă gândurile.

Dar auzind oftatul pentru a doua oară, înţelese că trebuie să fie ceva aievea; şi, cu toate că nu văzu pe nimeni în odaie, strigă:

— Care naiba oftează aici?

— Eu, domnule student, îi răspunse imediat o voce care avea ceva cu totul ciudat. Stau aici de aproape şase luni de zile, închis într-una din aceste fiole astupate. In casa asta stă un savant astrolog, un vrăjitor; prin puterea meşteşugului pe care-l are, mă ţine închis în această închisoare strimtă.

— Aşadar eşti un duh? Întrebă don Cleophas, cam tulburat de aventura neaşteptată.

— Sunt un demon, răspunse vocea, vii aici tocmai la timp pentru a mă scoate din robie. Tânjesc în trândăvie. Căci sunt dracul cel mai iute şi mai harnic din iad.

Aceste cuvinte îl cam băgară în răcori pe seniorul Zambullo, dar, fiind de felul său curajos, se îmbărbăta şi se adresă duhului pe-un ton hotărât:

— Domnule drac, spune-mi, te rog, ce rang ai printre confraţii dumitale: eşti un demon nobil sau un demon de rând?

— Sunt un diavol important, răspunse vocea, şi, dintre toţi, acel care are un renume mai mare pa lumea aceasta şi pe cealaltă.

— Poate eşti din întâmplare demonul numit Lucifer? —- Nu, răspunse duhul, acela-i demonul şarlatanilor.

— Eşti oare Uriel? Reluă studentul.

— Aş! Îl întrerupse brusc vocea; acela-i patronul negustorilor, al croitorilor, al măcelarilor, al brutarilor şi al celorlalţi hoţi de teapa lor. T

— Poate eşti Belzebut? Zise Leandro.

— Iţi baţi joc de mine? Răspunse duhul. Acela-i demonul guvarn antelor şi al scutierilor.

— Mă mir, zise Zambullo. Socoteam că Belzebut e unul dintre cele mai de seamă personaje din ceata voastră.

— Ba-i unul dintre cei mai mici, răspunse demonul. N-ai informaţii prea exacte despre iadul nostru.

— Atunci, reluă don Cleophas, trebuie să fii Leviatan, Belphegor sau Astaroth.

— Ei da, aceştia trei sunt draci de mâna întia. Sunt duhuri de-ale Curţii. Vin la consiliul prinţilor, însufleţesc miniştrii, formează ligile, provoacă revolte în sânul statelor şi aprind făcliile războiului. Nu-s bădărani, ca cei din-tâi pe care i-ai numit.

— Spune-mi, te rog, replică studentul, care-s însărcinările lui Flagel?

— El e sufletul cârcotelii şi duhul baroului, neluă demonul. El a compus protocolul uşierilor şi al notarilor. Îi inspiră pe apărători, îi stăpâneşte pe avocaţi şi îi obsedează pe judecători. Înj; e mă. Priveşte, am alte ocupaţii; eu fac căsătorii ridicole: _îi^ unesc pe ghiuji cu minore, pe stap”rnî~cu servitoareleTor, pe fete fără de zestre cu dulci sC

Jau» mvwjLatmLu Lctru5grcnxnŢ~Bi etanşului, al num corneaiei şi al tuturor noilor mode din Franţa. ÎntrAi vlB. Lf. ~552

_jnumesc Ăsmod^e,. TOreclir’UTăvolujrschiop.

Cum se poare! Strigă don CÂeophasT^u^Sâir acel faimos Asmodee despre care se face o atât de glorioasă menţiune în Agrippa şi în Clavicula lui Solomon *? Ei, dar atunci nu mi-ai înşirat chiar toate felurile dumitale de a petrece. L-ai uitat pe cel mai de seamă. Ştiu că te distrezi câteodată dând o mână de ajutor amorezilor nefericiţi. Bunăoară, anul trecut, un bacalaureat, prieten de-al meu, a dobândit cu ajutorul dumitale, în oraşul Alcala, favorurile nevestei unui doctor de la Universitate.

— E-adevărat, zise duhul. Asta voiam să ţi-o spun mai la urmă. Sunt demonul luxurii, sau, ca să vorbim mai onorabil, sunt zeul Cupidon. Căci poeţii mi-au dat acest nume frumos, şi tot. Cfumnealor mă zugrăvesc în chip 1 Titlul uneî cărţi de magie.

J

Foarte atrăgător. Ei zic că aş avea aripi aurite, ochii legaţi, un arc în mână, o tolbă plină de săgeţi pe, umeri şi, pe lingă acestea, o frumuseţe răpitoare. Ai să vezi acuşi cum arăt, dacă-mi dai drumul.

— Domnule Asmodee, replică. Leandro _P_erez, de multă vreme, precum ştii, îţi sunt pe deplin devotat; primejdia prin care am trecut îmi stă mărturie. Mă bucur că am prilejul să te servesc. Dar vasul în care eşti închis e, fără îndoială, un vas fermecat. În zadar aş încerca să-l destup sau să-l sparg, astfel că nu prea ştiu în ce fel aş putea să te scot din închisoare. Nu prea am obişnuinţa acestor moduri de eliberare, şi-apoi, între noi fie zis, dacă dumneata, care eşti un drac iscusit, nu poţi ieşi din încurcătură, dar un biet muritor ca mine, cum ar putea s-o scoată la capăt?

— Oamenii au puterea aceasta, răspunse demonul. Fiola în care sunt închis nu-i decât un simplu vas de sticlă uşor de spart, N-ai decât să-l iei şi să-l arunci de pământ, şi mă voi înfăţişa imediat sub formă omenească.

— Dacă-i aşa, zise studentul, treaba e mai uşoară decât credeam. Spune-mi în ce fiolă eşti; văd un mare număr de sticle la fel şi nu pot să le deosebesc.

— E cea de-a patra de lângă fereastră, răspunse duhul. Şi cu toate că dopul poartă semnul unei peceţi magice, sticla totuşi se va sparge.

— Ajunge, spuse Don Cleophas, sunt gata să fac ceea ce doreşti. Nu mă mai opreşte decât o mică problemă: mi-e teamă ca nu cumva, după ce-ţi voi face serviciul de care am vorbit, să plătesc, eu oalele sparte.

— N-are să ţi se întâmple nici o nenorocire, îl asigură demonul; dimpotrivă, te vei bucura de recunoştinţa mea.

! Afn-să ţe învăţ. Tot ce doreştij3ă_-ştii, am săr-ţi acăt tot ce f s£ petrece în lume, am” să-ţTcâeavălui defectele oamenilor”, am să-ţi fiu demonul tutelar şi, fiind mai luminat decât geniul lui Socrate, am pretenţia să te fac şi mai savant ‘ decât acest mare filosof. Într-un cuvânt, mă pun la”dispo-

; ziţia dumitale împreună cu bunele şi relele mele calităţi; îţi vor fi tot atât de folositoare şi unele, şi celelalte.

— Frumoase făgăduieli, replică studentul; numai că voi, domnilor draci, aveţi reputaţia de-a nu vă prea ţine de cuvânt.

— Acuzarea nu-i lipsită de temei, răspunse Asmodee. Cea mai mare parte dintre confraţii mei nu se prea sinchisesc de cuvântul dat; cât despre mine, pe lângă că nu ştiu cum te-aş putea răsplăti mai bine pentru serviciul pe care-l aştept de la dumneata, sunt sclavul jurămintelor mele şi-ţi jur pe tot ce le face inviolabile că nu te voi înşela. Încrede-te în asigurarea pe care ţi-o dau; şi, ca să-ţi fac o mare plăcere, mă ofer să te răzbun chiar în noaptea asta împotriva donei Thomasa, aeaa perfidă doamnă, care a ascuns la dânsa patru ticăloşi ca să te surprindă şi să te silească s-o. Iei de nevastă. Tânărul Zambullo fu deosebit de încântat de această din urmă făgăduială. Pentru a-i grăbi îndeplinirea, apucă fiola în care se afla duhul şi, fără să se mai gândească la. Ceea ce ar putea să urmeze, o trânti de pământ. Fiola se sparse în mii de bucăţi, inundând podeaua cu un lichid negricios, care se evaporă cu încetul şi se preschimbă într-un fum, iar acesta risipindu-se deodată, studentului uimit i se înfăţişă un bărbat învăluit într-o manta, înalt numai de-un cot şi sprijinit în două cârje. Acest monstru mititel şi şchiop avea picioare de ţap, figura lunguiaţă, bărbia ascuţită, pieliţa obrazului galbenă-neagră, nasul foarte turtit; ochii lui, oare păreau foarte mici, semănau cu doi cărbuni aprinşi; gura, din cale-afară de despicată, purta deasupra ei două cârlige de mustaţă roşcată şi era mărginită de două buzoaice nemaipomenite.

Acest Cupidon drăgălaş avea capul înfăşurat într-un fel de turban de crepon roşu, susţinut de-un mănunchi de pene de cocoş şi de păun. Purta în jurul gâtului un guler larg de pânză galbenă, pe care erau desenate diferite modele de coliere şi cercei. Era îmbrăcat cu o haină scurtă de atlaz alb, încinsă peste mijloc cu o fâşie lată de pergament curat, în întregime acoperit de semne talismanice. Se mai vedeau zugrăvite pe-această haină o mulţime de articole femeieşti, foarte avantajoase pentru bust, apoi eşarfe, şorţuri împestriţate şi pieptănături noi, care de care mai extravagante.

Dar toate acestea nu însemnau nimic faţă de mantaua lui, făcută din acelaşi atlaz alb. Se aflau pe dânsa nenumărate figuri zugrăvite cu cerneală de China, atât de măiestrit pictate şi atât de expresive încât îţi dădeai seama că numai dracul le putea face. Într-o parte, o doamnă spaniolă, înfăşurată în mantie, făcea ochi dulci unui străin pe când se plimba; de cealaltă parte, o doamnă franceză îşi studia în oglindă noi expresii ale feţei, ca să le încerce efectul asupra unui tânăr abate, a cărui figură fardată şi cu muşte pe obraz tocmai se ivise în cadrul uşii. Ici, nişte cavaleri italieni cântau din gură şi din ghitară sub balcoanele iubitelor lor; iar colo, nişte nemţi descheiaţi la haine, în neorânduială, mai ameţiţi de băutură şi mai îngălbeniţi de tutun decât fanţii francezi, înconjurau o masă acoperită cu rămăşiţele orgiei lor. Într-alt loc zăreai un senior musulman ieşind din baie, înconjurat de toate femeile din serai, care se grăbeau care mai de care să-l servească; într-alt loc descopereai un nobil englez, care înfăţişa cu galanterie doamnei sale o pipă şi o cană cu bere.

Mai deosebeai figuri de jucători, minunat de bine prinse: unii, însufleţiţi de-o mare bucurie, îşi umpleau pălăriile cu monede de aur şi de argint, în timp ce alţii, care nu mai jucau decât pe cuvânt, ridicau spre cer priviri nelegiuite, rozându-şi cărţile de disperare. In sfârşit, vedeai lucruri tot atât de ciudate ca acelea de pe minunatul scut făcut de zeul Vulcan la rugămintea zeiţei Thetis: era însă o deosebire între operele acestor doi şchiopi, anume că figurile de pe scut n-aveau nici o legătură cu isprăvile iui Ahile, în timp ce figurile zugrăvite pe manta erau icoane vii a tot ce se face pe lumea aceasta la su~ gastia lui Asmodee.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns