Corniţele de Emilia Plugaru

– Mieluşico, zice ieduţul, priveşte, mi-au ieşit corniţele?

– Corniţele? În ce loc trebuie să-ţi crească?

– În frunte, mieluşico. În frunte…

– Nu văd nimic.

– Te rog… pipăie cu copita! Simţi ceva?

– Duţu! strigă speriată mieluşica. Ai două cucuie mari! Unde te-ai lovit atât de tare!?

– Ura-a-a! Îmi cresc corniţele! Acestea nu sunt cucuie, sunt corniţe! Cântă:

Am corniţe, am corniţe

Mă voi apăra cu ele!

Nu-i nimic că încă sunt

Tare, tare mititele!

Îmi vor creşte mari odată

Şi pe Lup de bună seamă

Îl străpung într-o clipită,

De nimic nu-mi este teamă!

– Duţu, mie când o să-mi crească corniţe?

– Niciodată, mieluşico. Niciodată! Dacă te-ai fi născut berbecuţ, ar fi fost altceva…

– Atunci… cine o să mă apere? Mi-e tare frică de lup, scânceşte mieluşica.

– Aşteaptă până se va naşte un berbecuţ. El te va ocroti. Eu, de exemplu, numaidecât voi avea grijă de căpriţele mele…

– Ieduţule, până se naşte, până creşte un berbecuţ, hainul de lup o să mă mănânce…

– Vai, mieluşico, nu te întrista… Stai fără de grijă. Ştiu cine o să te apere, o linişteşte ieduţul.

– Cine?

– Maia! Maia e o fetiţă care are cârlionţi ca şi ai tăi. Doar că sunt un pic mai măşcaţi… Şi sunt de culoarea… soarelui. Până a nu veni tu pe lume, eu cu Maia în fiecare zi alergam pe imaş. Vei alerga împreună cu noi! Când e Maia alături nu ne paşte nici o primejdie!

– Duţu, întreabă mieluşica, dar Maia… are corniţe?

– Ce vorbeşti? Fetiţele au cosiţe, nu corniţe.

– Şi cum o să ne apere de lupul cel rău?

– Nu ştiu… Dar o să ne apere! Sunt convins!

– Unde e Maia? Mi-e frică, nu încetează să scâncească mieluşica. Oricând ar putea să apară Lupul.

– Luş, o asigură Duţu, Suru nu va îndrăzni să intre în curte.

– De ce?

– Fiindcă peste curte e stăpân moş Rex. Rex e un dulău cât un lup de mare, însă e blând ca un miel… Sau ca un ieduţ… Dar dacă trebuie, devine mai fioros decât Lupul!

– Am înţeles… Ca să ne apere… şi Maia devine… mai fioroasă ca Lupul?

– Luş, nu vorbi prostii… Ea e un înger. Iat-o că vine…

Mieluşica o vede pentru prima dată pe Maia. Maia o ia în braţe, o sărută şi o strânge la piept. Mieluşicăi nu-i mai este teamă. Nu se mai gândeşte la corniţe.

– Înainte de a pleca de acasă, zice Maia, o să vă leg câte un clopoţel. Dacă vă rătăciţi, o să aud clopoţelul şi imediat vă găsesc. Ţie Duţu, îţi voi lega un clopoţel de argint cu lentă albastră. Mieluşicăi – un clopoţel de aur cu lentă roşie. Şi acum – la drum!

Dzing! Dzing! sună clopoţeii şi toţi trei aleargă spre imaş. Din urma lor vine gâsca cu şase bobocei. Încheie alaiul puiul lui Rex, căţelul Grivei.

– Tra-la-la, tra-la-la, ce frumos e-afară!

– Ga-ga-ga! Ga-ga-ga! Când e primăvară!

– Dzing, dzing, dzing, dzing, dzing,dzing, mergem la plimbare,

– Unde creşte, unde creşte iarba cea mai mare!

– Ham, ham, ham! Ham, ham,ham!

– Lup rău, fioros!

– Nu-ndrăzni să ieşi din codru

– Căci sunt curajos! cântă cât îl ţine gura Grivei şi mieluşica e fericită. Alături de prietenii săi e în siguranţă. Iar prietenii îi vor fi întotdeauna alături. Şi atunci? La ce-i mai trebuie corniţe?

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns